De ce a fugit Orlando în Germania?

orlando poseta

De câteva săptămâni, tâlhăriile comise de minori (mai ales asupra bătrânilor) au scăzut brusc în Piatra Neamţ şi nu poate să nu fie remarcată coincidenţa că e vorba de perioada de când celebrul Orlando a plecat din ţară, în Germania după cum aratău ultimele informaţii.

Subliniind că şi autorităţile s-au mobilizat mai bine în asigurarea ordinii publice pentru că metoda Orlando nu e aplicată doar de cel care i-a dat numele, viceprimarul municipiului Piatra Neamţ, Aurelia Simionică, a precizat în urmă cu câteva zile că şi în periplul turistic al acestuia, indirect, şi instituţiile au o parte din “vină”. “Acesta este încă minor, nu răspunde în faţa legii. Din pârghiile legale pe care le puteam aplica, specialiştii de la Primărie împreună cu cei de la alte instituţii le-au analizat pe toate şi de luase deja legătura cu un centru special de ocrotire al minorilor, din alt judeţ, unde acesta putea fi internat, cu repectarea tuturor prevederilor legale. Între timp, băiatul a dispărut, aşa că nu putem să nu facem o paralelă între demersurile autorităţilor locale şi acest brusc apetit al lui pentru turism european”, a precizat viceprimarul Simionică.

vestea.net

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.