Rațiu și Câmpeanu au mers în dezbatere cu PSD-istul Iliescu (cel care a înființat partidul neo-socialist, care a chemat minerii și care mai are de dat răspunsuri despre morții de la Revoluție). Constantinescu a făcut la fel.
Băsescu s-a confruntat cu doi șefi PSD, cu Năstase și cu Geoană iar în urmă cu 5 ani Klaus Iohannis striga după Ponta să nu fugă de dezbatere. Ponta era șef PSD și Premier, tot un ciumat roșu cum e și azi Viorica Dăncilă.

Și în România și în lumea civilizată dezbaterea electorală între candidați nu e în primul rând despre ei ci despre democrație și despre cetățeni. E, într-un fel nu doar simbolic, ci juridic și de facto, esența sistemului pluripartitism.

Mă uit și eu la mesajele din ultimele zile și cunosc motivațiile invocate de Klaus Iohannis și de cei care susțin abordarea sa (a sa sau a unor băieți care se dau specialiști în imagine?) și care, în esență, sunt următoarele:
-Viorica e o proastă, o analfabetă, o tută, preşedintele s-ar compromite într-un circ…
-Viorica e reprezentanta unui partid de penali care doreau să locească Justiţia în temelia ei…
-Iohannis e candidatul mai bine plasat, de ce să se afişeze cu „tuta”, să o legitimeze, să-i crească legitimitatea.

Deşi acest lanţ de motive e unul superficial, care nu justifică abordarea discreţionară a încălcării unei reguli de bune practici, să le luăm pe rând:
-Tuta, proasta sau cum îi mai zic liberalii a fost plasată în turul 2 de votul cetăţenilor României. La fel de români ca şi cei care l-au votat pe Iohannis. Toţi aceştia, dar şi cei care au votat alţi candidaţi sau au stat acasă în turul 1 au dreptul (dat nu de vreo lege ci de cea mai frumoasă cutumă democratică postdecembristă) să-i vadă pe cei doi candidaţi faţă în faţă.
Iar dacă Dăncilă e tută, foarte bine, înseamnă că Iohannis care e mai deştept, nu?, ar putea-o zdrobi cu argumente solide şi ar şti să arate o atitudine civlizată şi de adevărat om politic prin care ar desfiinţa o posibilă idee de circ.
Apropos de circ… E de râs. Să zicem că fiecare candidat ar avea dreptul la 2 întrebări pentru adversar. Indiferent ce ar întreba Viorica (case, adopţii etc), Iohannis ar putea răspunde lejer, mai ales că după cum arată şi votul, respectivele şabloane de atac ale PSD-iştilor nu au influenţat decisiv.
Dar o astfel de dezbatere nu se organizează precum şezătorile. Este stabilit un format de către moderator (şi echipa lui) şi de către staff-urile celor doi candidaţi. Cu moderator ferm şi profesionist (agreat de ambele tabere), riscurile de derapaj în afara schemei stabilite sunt minime. Efectiv contează ce spun şi ce răspund contra-candidaţii.

-Penalii. Aici e cam de râs. În primul rând, Viorica Dăncilă, ea, pe persoană fizică, nu e condamnată, nu e personaj în vreun dosar penal. Aaa, sunt PSD-iştii penali? Ok. Deci ar fi o problemă pe partid. Ok, dar nu cumva e partidul ăla despre care chiar preşedintele Iohannis spunea cum vreo doi ani „am decis să mai dăm o şansă PSD!”? Nu e acelaşi partid şi aceeaşi Dăncilă care – când o parte din români, protestatari, voci din zona civică cereau să nu mai fie mandataţi pentru un nou Guvern – preşedintele le-a dat totuşi un nou mandat invocând principiile democraţiei?
Dar în PNL nu sunt penali? Nu sunt persoane cu probleme juridice? Cercetate, condamnate în primă instanţă, unii chiar făcând acum campanie pentru Iohannis?
Sau, înţelegem că dacă Dan Barna ajungea în turul 2, Iohannis nu avea o problemă să apară într-o dezbatere cu acesta. Cu ce e mai penală, ea ca persoană, decât Dan Barna vizat de un scandal uriaş cu fonduri europene. Da, e vorba de acel Dan Barna care cu parlamentarii USR a votat Guvernul Orban, acelaşi Dan Barna care e comparat pe net de activiştii şi postacii liberali cu Liviu Dragnea („unul a furat de la copii, celălalt de la persoane cu dizabilităţi”.

-Argumentul cu Iohannis mai bine plasat este, pe fond, cel mai sincer dar şi cel mai toxic pentru democraţie, pentru că legitimează aroganţa.
Da, e clar, într-o campanie nu trebuie căzut în extrema unor confruntări cu fel de fel de candidaţii no-name înscrişi în cursă pentru alte interese sau pentru circ maxim (de-alde Cumpănaşu sau, cum a fost la Neamţ, o anume doamnă Pepene). Dar acum vorbim de finalişti. De cei doi care au luat cele mai multe dintre voturile românilor. Desconsiderarea lui Dăncilă cu acest argument este, în esenţă, desconsiderarea procesului democratic de alegeri. Alegerile nu sunt despre persoane fizice ci despre România.
Toate celelalte motive sunt, în fapt, ipocrite şi încearcă să mascheze acest al treilea motiv.
Doar că ipocrizia şi aroganţa nu sunt nici fair-play faţă de cetăţeni şi, în timp, se decontează. Într-un fel sau altul.

Până la concluzia de final, apropos de ipocrizie şi aroganţă, o să amintesc de câteva astfel de dezbateri, de la nivel local, unde am avut ocazia să fiu moderator. Experienţe proprii din care fiecare să înţeleagă ce vrea dar din care se poate vedea că fenta de acum a candidatului liberal a mai fost aplicată şi de alţi politicieni de pe „uliţa Neamţului” sfătuiţi la fel de prost de nişte habarnişti.

Primul exemplu e din 2004, de la alegerile locale, şi e un exemplu de bune practici. Candidaţii din primul tur pentru funcţia de primar – Rotaru, Ştefan, Onisei, Ouatu şi alţi câţiva, în total vreo 11 cred – au participat la o dezbatere la XXL (fostul cinema Pietricica transformat în club) unde am fost unul dintre cei 3 moderatori, alături de Camelia Varvara şi de Marius Mihăilă (Camelia – Monitorul, Marius – Ceahlăul, eu – Realitatea).
Auzisem că unii inteligenţi de la PSD-ul de atunci bârfeau că aş fi mai apropiat de Ştefan şi de aici suspiciunea unei moderări partizane din partea mea. Cu vreo 2 ore înainte, Camelia cred că era la coafor iar eu într-un magazin mai mare (nu apăruseră mallurile) şi cumpărăm… clepsidre. De 30 secunde, de 60 secunde, de 120 secunde. Nu apăruse moda cu ceasurile electronice proiectate pe ecran…
Iar când mi-a venit rândul la întrebări, primii pe care i-am tăiat din cauza răspunsurilor prea lungi au fost Ouatu şi Ştefan. Iar Ştefan a avut de la mine întrebările cele mai aplicate, la fel ca şi Rotaru. La finalul dezbaterii, toţi candidaţii mi-au strâns mâna, inclusiv Rotaru cu care nu mă aflam în relaţii excelente. Pentru că formatul stabilit a fost unul ok şi pentru că eu nu mi-am dat profesia şi regulile pe simpatii personale.

Alt exemplu din 2016. Văzând că nicio televiziune locală şi nicio altă publicaţie nu ia iniţiativa unei dezbateri, am luat eu decizia respectivei provocări. Am informat prin aceeaşi metodă – un text în Vestea – partide şi candidaţi. Am avut o primă întâlnire cu reprezentanţii lor cu care am stabilit draftul de format. Şi i-am avut aproape pe toţi candidaţii în sala de la CJ, fiecare cu un grup de susţinători (numeric identic), cu tragere la sorţi a ordinii răspunsurilor, cu întrebări trase la sorţi, cu întrebări adresate de ei între ei dar şi cu câte un mesaj sau întrebare (nu mai reţin exact) de la un reprezentant al grupului de susţinători.
Au lipsit Chitic, primar în funcţie, şi Simionică (fost viceprimar PSD, trecută între timp la partidul lui Geoană). Chitic a boicotat de la începutul iniţiativei (era primar în funcţie, cum să se coboare el să vină la dezbatere cu nişte candidaţi mai mici – fix motivul 3 de mai sus), Simionică a confirmat mai întâi şi s-a răzgândit apoi.
A fost şi o derogare acceptată de ceilalţi candidaţi: l-am primit cu un mesaj de un minut pe Andrei Carabelea care candida doar la CL nu şi la Primărie.
Nici acum nu a lipsit bârfa, devenisem „omul lui Harbuz”. Uitaţi-vă pe filmările de atunci (sunt pe youtube, puse de Turn TV) şi vedeţi câtă dreptate au avut sau nu bârfitorii.

Ultimul exemplu, din toamna lui 2016. Am vrut să fac o dezbatere la alegerile parlamentare. Şi am zis să tatonez mai întâi partidele mari, până să fac anunţul. Fiind vorba de liste de candidaţi pe liste, era imposibil să gândeşti un format „cu toţi”. Ideea era cu câte doi de la fiecare partid. Din start nu-şi aveau locul independenţii care se băgau în seamă, un fel de Cumpănaşi. Şi, ce să vezi, până să-mi răspundă partidele primesc un mesaj de la o candidată „cumpănaşă” care îmi ţinea lecţii isterice. I-am dat cu flit. Şi, în scurt timp a venit răspunsul de la PSD Neamţ. Care-şi ascundea infatuarea sub pretextul că am respins independenta. Aşa a scris şi „cumpănaşa” pe net, confirmând parcă că transformase campania într-un circ din postura de „iepure electoral”.
Dezamăgit de aşa sfori şi complicităţi sinistre, am abandonat ideea dezbaterii. Acum, privind înapoi, zic că am greşit. Trebuia să merg înainte cu partidele care acceptau şi care arătau astfel respect pentru electorat.
Iar între timp, ce să vezi, „cumpănaşa” Pepene s-a înscris în PSD acum vreo doi şi acum câteva luni se cerea în Pro România. Adică, pe româneşte, lustruia clanţele la partidele şi liderii pe care cu 3 ani în urmă îi făcea „murături”, într-o campanie pe cât de sinistră pe atât de penibilă şi penală (promitea analize gratuite alegătorilor).

Cu ce se deosebeste AZI Iohannis faţă de PSD-ul de acum 3 ani, de la Neamţ care în fapt a avut aceleaşi argumente: aroganţa şi nişte băieţi care băgau bârfa şi strategia de desene animate în urechile şefilor?

Revenind la refuzul lui Klaus Iohannis de a refuza o dezbatere cu Dăncilă: e o decizie tip „dictat”, toxică pentru ideea democraţie. Decizia şi motivele invocate legitimează în fapt ideea de arbitrariu, de „dezbatem cu cine vrem noi”. Adică orice viitor finalist poate refuza confruntarea pentru că nu-i plac diplomele adversarului, sau broşa, sau şapca, sau orice…

Dezbaterea dintre cei doi nu ar fi fost despre ce îi place lui Iohannis la Dăncilă sau invers, ci despre o bună practică democratică. Despre civilizaţie. Despre politică adevărată nu despre apucături politicianiste.
Dar am şi o veste bună pentru cei care susţin teoria boicotului. Încă un motiv, pe care nu l-au folosit până acum: nici în Coreea de Nord sau China nu au loc astfel de dezbateri, treburile se rezolvă mai simplu, moderatori sunt nişte tipi care fac parte dintr-un pluton de execuţie!

Daniel VINCA