A dat foc magaziei!

,,Folosirea intenționată a sursei de aprindere pentru a genera incendiul”este cauza care a dus la arderea unei magazii din lemn, de aproximativ 25mp, anuntă un comunicat remis de către Inspectoratul pentr Situații de Urgență Petrodava  al Județului Neamț.

Miercuri, 30.08.2017, la ora 00:52, Dispeceratul Integrat ISU – Ambulanță al județului Neamț a fost anunțat, prin Sistemul național unic pentru apeluri de urgență „112”, despre producerea unui incendiu la o anexă din mun, Roman. Pentru localizarea și stingerea incendiului s-au deplasat şase pompieri militari cu o autospecială de stingere din cadrul Detașamentului de pompieri Roman.
În urma evenimentului a ars o magazie confecționată din lemn de cca 25mp.
Împrejurarea determinantă a producerii incendiului a fost ,,folosirea intenționată a sursei de aprindere pentru a genera incendiul”.

Elena CRISTEA