A dat cu mașina peste o femeie și a fugit de la locul faptei

politie4
Un romașcan de 56 de ani s-a ales cu dosar penal după ce a accidentat o femeie și a părăsit locul faptei, informează biroul de presă al IPJ Neamț.
Accidentul a avut loc joi după amiază, la o trecere de pietoni de pe strada Ștefan cel Mare din Roman. La câteva ore distanță, victima a mers la spital și a declarat că a fost lovită de o mașină al cărei șofer s-a făcut nevăzut imediat după impact. Polițiștii au intrat pe fir și l-au găsit pe vinovat la domiciliu, puțin după ora 22.00.
În urma testării cu aparatul etilotest, oamenii legii au stabilit că acesta se afla sub înfluența alcoolului. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului. Rămâne de văzut dacă bărbatul s-a urcat băut la volan sau a consumat alcool după ce-a accidentat-o pe femeie.

Alex SÎRBU

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns