„DĂM FOLK!” Start taberei, urmează festivalul! 60 FOTO

Treabă serioasă aseară, în Centrul Cultural de la Taşca unde vreo 30 de copii şi vreo câţiva adulţi au dat startul unei acţiuni care ar putea fi inclusă în catalogul de bune practici „Educaţie Altfel – prin vers şi cânt”. A avut loc începerea Taberei DĂM FOLK care precede Festivalul cu acelaşi nume care va începe, şi el, de vineri.

Membrii Asociaţiei EU CRED şi invitaţii lor (adulţi) au fost aseară la dispoziţia celor 30 de copii ajunşi în tabără: formalităţi, tabele, prelucrarea regulamentului, prezentarea programului etc. Şi fiind vorba de o tabără de folk, nu au lipsit nici câteva microrecitaluri prezentate, aşa, de bun venit, şi de unii copii dar şi de unii dintre onorabilii membri ai juriului (Walter Ghicolescu).

Pe post de vornic principal, Marius Coşerariu le-a prezentat copiilor şi acţiunile concrete la care vor participa în aceste zile (ateliere de muzică dar şi din domenii complementare, excursii etc) dar şi principalele locuri în care vor fi cantonaţi în aceste zile (Centrul Cultural şi Parcul din Taşca şi Hotelul Ceahlăul din Bicaz).

De vineri începe şi festivalul la care copii din tabără dar şi alţii care pot veni doar atunci vor lupta pe scenă pentru premiile puse în joc. Iar azi, după o excursie prin câteva locuri mirifice de la poalele Ceahlăului, şi participanţii din tabără dar şi toţi cei care iubesc muzica folk sunt aşteptaţi, de la ora 20, la un prin spectacol care are loc la Hotelul Ceahlăul din Bicaz. La microfon vor cânta şi unii dintre copiii din tabără dar şi nume deja consacrate:  Walter Ghicolescu, George Negrea, Marius Coşerariu, Cristina-Iuliana Marin, Elena Ropotoaia, Sînziana Elena Ailenei, Ionut Stoian.

Tabăra şi Festivalul Naţional „DĂM FOLK”
Organizator: Asociaţia Culturală EU CRED
Parteneri: Consiliul Judeţean Primăria şi Consiliul Local Taşca

D.V.

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns