Cutremur şi surpare de teren la Horia! Pe logica AJF! Sau despre prăpastia fotbalului…

Să anulezi un meci de fotbal pentru că porţile nu ar fi regulamentare după ce la începutul campionatului chiar tu, AJF ai validat terenul, după ce cu aceleaşi porţi au fost disputate zeci de meciuri în acest campionat pe care le-ai validat pare să nu mai ţină de ideea de organizare serioasă ci de o emisiune de bancuri tip iUMOR.

Ce s-a întâmplat ieri la Horia (VIDEO Cascadorii Râsului! Săpături cu hârţeţul pe terenul de la Horia pentru că porţile nu erau destul de înalte. Ceahlăul a primit 3 puncte după contestatie) nu mai are legătură nici cu fotbalul, nici cu ideea de Federatie (liga a 4-a se desfăşoară, totuşi, şi sub patronajul FRF) ci filme despre triburile din Africa unde şamanul se uită el în olăreţul de apă şi desprinde concluzii.

Terenul de la Horia a fost omologat la începutul competiţiei. Iar la înscrierea în competiţie, echipele participante plătesc o taxă care însumează şi verificarea condiţiilor de joc de către o comisie de specialişti de la AJF. La toate meciurile de campionat şi de cupă desfăşurate în acest sezon, brigada de arbitri verifică îndeplinirea condiţiilor regulamentare de joc. Şi toate aceste meciuri din sezonul 2017-2018 au fost validate de AJF deci, până acum, oficial, terenul a fost în regulă.

Şi totuşi porţile de la Horia nu au înălţimea regulamentară. Ar fi mai joase cu 6 centimetri, chiar cu 10, spun alţii… În orice ţară normală – deci nu acolo unde regulamentele sunt stabilite de şamani – onor membrii comisiei care au validat terenul de la Horia (şi în acest sezon dar şi în cele anterioare) ar fi trimişi să supervizeze alte sporturi. Eventual cursele cu liane, prin copaci. La fel şi arbitrii de la meciurile de până acum, şi observatorii.

La AJF, ca de obicei nu se va întâmpla nimic. Va trebui găsită totuşi o explicaţie. Şi, cu siguranţă, cei din linia 2 de conducere de la AJF (adică de sub preşedintele Ioan Costin Toma) vor găsi justificarea care să motiveze înălţimea regulamentară a porţilor acum câteva zile şi dimensiunea neregulamentară constatată ieri: „Şefu’, s-a prăbuşit terenul. A fost cutremur, s-a surpat pământul…”. Şi cum americanii au stârnit moda ca orice catastrofă să aibă şi un nume, pentru ce s-a întâmplat acum la Horia, ar putea fi ales – la un botez cu zeci de explicaţii a la fanta de lumină – numele Prăpastia. Prăpastia fotbalului românesc, a fotbalului nemţean. Care pleacă tocmai de la lipsa de seriozitate a celor responsabili.

Dacă meciul de ieri de la Horia va fi validat cu 0-3 şi cele 3 puncte vor merge la oaspeţi, aşa cum e acoperirea regulamentară, tot pe regulament şi bun simţ ar trebui sancţionate toate personajele enumerate mai sus: membri comisie de validare, arbitri, observatori. Cu suspendare sau excludere, de la caz la caz. Adică trimişi la adâncimile cuvenite din Prăpastia Fotbalului.

Imaginile de ieri cu suporteri săpând sub bara transversală sunt despre lipsa de organizare de la Horia. Dar sunt, în primul rând, despre lipsa de responsabilitate a unor oameni de la AJF Neamţ.

D.V.

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns