Curtea Constituțională a decis: Amenzile date în starea de urgență sunt NECONSTITUȚIONALE!

CCR a decis că amenzile date în perioada stării de urgență sunt neconstituționale. Peste 300.000 de oameni au fost amendați până acum, iar valoarea amenzilor a depășit 100 de milioane de euro.

De altfel, România a devenit și subiect în presa internațională, din pricina amenzilor acordate. Faptul că amenzile au fost declarate neconstituționale de CCR a fost dezvăluit de Avocatul Poporului Renate Weber, astăzi, la Digi24.

Curtea Constituțională a spus că ordonanța de urgență nu este clară și previzibilă, iar faptele pentru care se pot da amenzi nu sunt individualizate.

Decizia CCR nu anulează automat amenzile. Cei care au fost sancționați trebuie să conteste în instanță amenzile.

Conform spuselor lui Augustin Zegrean, fost președinte al CCR, polițiștii vor putea da amenzi în continuare pe baza OUG 1, însă cuantumul sancțiunilor va fi de maximum 100 – 5.000. Augustin Zegrean, fostul președinte al CCR, a declarat la Digi 24, că se aștepta la această decizie deoarece prevederile pentru modul in care se dau amenzile, in special cuantumul acestora, erau neclare.

Conform unor surse din mediul juridic, în acest moment sunt înregistrate peste 100.000 de plângeri la instanțe pentru anularea acestor amenzi. Este vorba de un număr uriaș de contestații care, cu certitudine, ar bloca și mai tare activitatea instanțelor sufocate deja de încărcătura de cauze/judecător.

Vestea a avertizat că recordul/epidemia de amenzi va duce, în timp, la blocarea instanțelor de judecată și/sau Primăriilor:

Amenzi Coronavirus la normă! Nici 10 la sută nu vor fi plătite dar vor aglomera inutil Instanţele şi Primăriile!
Neamț, record de amenzi: 530.000 lei într-o singură zi!
Epidemie de amenzi, la Neamț, într-o singură zi: 123 de amendați cu un total de 221.000 lei!

D.V.