Cum se pregătește ÎNCĂ UN TUN la Primărie? Cosirea cartierului Dărmănești, netransparent, către o firmă privată!


Încă un tun este pus la cale la Primăria Piatra Neamț și este vorba despre un proiect de la ședința de mâine care, dacă trece de votul consilierilor, va permite firmei Urban să subcontracteze cositul pe spațiile verzi din cartierul Dărmănești către o firmă privată, într-o manieră total netransparentă.

Deși proiectul pleacă de la anexe (referat de aprobare și raport de specialitate) bazate pe o adrsă tip autodenunț al directoarei CMI Urban (care recunoaște că firma nu poate realiza în bune condițiuni contractul încheiat cu Primăria), primarul Carabelea nu propune, așa cum ar fi normal, rezilierea totală sau parțială a respectivului contract. Primarul propune ca firma care s-a angajat că e în stare să furnizeze total serviciile să poată subcontracta acum acele lucrări.

Nu era mai corect și mai legal ca Primăria să ceară modificarea contractului („cu excepția cartierului Dărmănești”) și să facă o achiziție transarentă?

Pe scenariul solicitat de directoarea Ruxandra Bosovici de la Urban, practic i se va permite să dea cui ea vrea ea partea de cosit a cartierului Dărmănești, fără procedură de achiziție transparentă (vor fi una sau mai multe încredințări directe).

Reamintim că, de când Bosovici este manager la Urban, firma are o activitate total netranparentă pentru opinia publică din Piatra Neamț (e vorba de o companie a municipalității care trăiește EXCLUSIV din comenzile Primăriei, adică din bani publici). De ani de zile, la Urban nu a fost nicio conferință de presă, nicio maodalitate reală de comunicare transparentă cu cetățenii (plătitorii de taxe și impozite).

Nu este prima dată când prin aceste subcontractări ajung la banul public firme agreate sau care beneficiază de recomandări (a se citi „traficul de influență”) de 7 stele. Această practică a tot fost folosită de-a lungul timpului, de diverse firme ale CL Piatra Neamț.

În concluzie, dacă Primăria scoatea, public și transparent, acest „capăt de contract” la o achiziție publică, opinia publică vedea cine, câți bani și pentru ce anume, concret, îi ia.
Fiind vorba de o subcontractare a firmei Urban, opinia publică va afla detalii doar dacă, în timp, ajunge vreo dezvăluire către presă. Cum a fost și în cazul afacerii prin care directoarea Bosovici a cumpărat panseluțe pentru Urban de la… firma partenerului de viață.

D.V.

 

One thought on “Cum se pregătește ÎNCĂ UN TUN la Primărie? Cosirea cartierului Dărmănești, netransparent, către o firmă privată!

  1. Intentionat nu si-au facut atributiile de serviciu, ca oamenii sa fie disperati de netunderea ierbii de catre firmele primariei, taxati extra de catre asociatiile de proprietari (care s-au gandit ca ar da bine daca ar tunde ele iarba de pe terenul primariei) si sa acepte manaria cu subcontractarea firmei/firmelor private.
    Trebuie verificate firmele primariei, firmele private care urmeaza sa tunda iarba, firmele contractate de asociatiile de proprietari, respectiv cine este in spatele acestor firme.
    Primarul ar trebui sa ne restituie banii dati ca impozit.
    Pana una alta, in anul 2021, mileniul 3, in plina era tehnologica, la Piatra Neamt ne mananca puricii si capusele.

Lasă un răspuns