Cum ne alegem prioritățile / Dacă e joi e Şerban Strătilă…

coperta vestitori stratilaUn articol publicat în presa centrală ne oferă o imagine foarte interesantă a modului în care înțelege  statul român sa-și aleagă prioritățile de investiții.

E drept că unele din sumele cheltuite au la bază programe pe fonduri europene sau angajamente internaționale asumate de România, dar asta nu înseamnă că factorul  decizional local nu are rolul decisiv.

Astfel, aflăm că din totalul de 17 miliarde lei (2,3% din PIB), nu mai puțin de 2 miliarde lei au revenit Ministerului Apărării Naționale pentru modernizări, reabilitări și reparații capitale.În mod sigur, în aceste sume sunt cuprinse și investițiile în scutul de la Deveselu, un obiectiv strategic ce ne va apăra de rachetele trase de niscaiva teroriști din Orientul Mijlociu.Bineînțeles, nu ne va apăra chiar pe toți fiindcă, dacă atacatorii ar dori să lovească orașul Dorohoi, probabil ar reuși, deoarece acesta se află în afara razei de acțiune de 500 km a scutului.Din fericire,alături de locuitorii din Dorohoi,  județul Botoșani și  alte județe din Nord-Est putem sta liniștiți fiindcă nu avem cine-știe-ce ținte strategice prin zonă.

Urmează Ministerul Educației, cu 669 milioane lei pentru „dotări independente” și 587 milioane lei pentru cheltuieli asimilate investițiilor.Sunt sume semnificative, dar, din păcate, nu se prea reflectă nici în starea școlilor și nici în calitatea învățământului.Această situație se perpetuează de mulți ani și poate ar fi momentul să se facă o analiză mult mai corectă a modului în care se investește în învățământ.Sunt destule exemple de școli moderne rămase fără elevi ori de programe „de informatizare” de zeci de milioane de euro care nu funcționează.

Nici Ministerul de Interne, cu 587 milioane lei nu stă prea rău.Și aici avem însă niște contraste și  îmi vin în minte limuzinele și „gipanele” de lux  cumpărate de dl.ministru Oprea pentru șefimea din București, în timp ce agenții de poliție din mediul rural umblă cu niște Logan-uri vechi de zece ani..

Ministerul Transporturilor a avut și el un buget destul de generos, dar nu transportul rutier a avut obiectivul cel mai semnificativ financiar, ci transportul feroviar.Nu neg importanța acestui mod de transport, mai ales pe coridoarele europene,   dar mi se pare un preț enorm 512 milioane lei pentru reabilitarea a cca 100 de km de cale ferată, așa cum s-a plătit în 2015 pentru tronsonul   Coșlariu-Sighișoara.Mai mult, această investiție face posibilă circulația trenurilor cu până la 160 km la oră, ceea ce va duce la alte cheltuieli dacă într-un viitor, e drept, îndepărtat, vom avea trenuri cu viteze de 200 km/h.

Statul a mai cheltuit 520 milioane lei pentru protecția litoralului, cca 800 milioane pentru metroul din București, și cca 1,5 miliarde pentru diverse tronsoane de autostradă din Transilvania.

Avem și o investiție interesantă, 1000 de metri de dig în Portul Constanța care au costat nici mai mult nici mai puțin decât 292,3 milioane lei, adică vreo 65.000 de euro pentru fiecare metru de dig!Cred că orice firmă din lume ar fi invidioasă pentru o asemenea generozitate a beneficiarului!

În concluzie, sunt lucrări  necesare , unele în cadrul unor programe europene,  dar nu pot să nu observ că nu știu cum se face, dar zona Moldovei este ocolită de aceste investiții.Noi, moldovenii, suntem de multe ori arătați cu degetul de presa „centrală” ori chiar de unii miniștri (iresponsabili, după mine), cum că am fi un fel de „asistați sociali” ai bugetului fiindcă, vezi Doamne, cheltuim mai mult decât aducem la bugetul de stat.Așa o fi, dar onor guvernul , în toate legislaturile,  s-a preocupat suficient de reducerea decalajelor istorice dintre regiuni?Cum să dezvolți o zonă dacă nu investești în infrastructură, cum să atragi investiții private și să păstrezi forța de muncă dacă nu creezi condiții decente pentru învățământ și sănătate?!

Nu sunt un adept al teoriei conspirației, dar mi se pare că în mod deliberat zona de Nord-Est a fost lăsată pradă sărăciei și corupției.Nu întâmplător aici a fost cea mai mare concentrație de baroni locali furnizori de voturi și bani negri și , din păcate, fantomele sau epigonii lor încă ne bântuie.

Culmea e că, din patru în patru ani, am avut posibilitatea de a schimba (măcar pe alocuri)  această stare de fapt însă, ca un făcut, ne-am lăsat amăgiți de sloganuri „de dreapta” ori „de stânga”, de fapt niște vorbe goale menite să ascundă găunoșenia candidaților.

Poate începem de anul ăsta să ne uităm și la oameni, nu doar la holograme, să analizăm și faptele, nu doar palavrele politicianiste.

Şerban STRĂTILĂ

 

 

 

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns