Cu pianul pe podul de la Cetatea Neamțului!

„Ușurel cu pianul pe …pod. Am ajuns la Cetate, va asteptam in aceasta seara alaturi de noi! Nu uitati sa va imbracati gros!” – acesta este mesajul postat mei devreme pe pagina de facebook a Centrului pentru Cultură și Arte Carmen Saeculare alături de imaginile aferente care arată și ce este în culisele unei manifestări.

În această seară are loc cel de al 3-lea spectacol din Neamt Music Festival, de la ora 19, în Cetatea Neamțului iar logistica necesară presupune și corvoada transportului care nu e deloc o operațiune facilă în condițiile concrete oferite de pasaralela de la Cetate pe care accesul este unul strict pietonal. Iar imaginile suprind exact momentul „teleportării” acestora în Cetate.

„Sâmbătă, 14 septembrie, temperatura festivalului creşte vertiginos, iar dualitatea vechi-nou primeşte un boost formidabil prin punerea în scenă a unui concert integral de jazz în decorul istoric al Cetăţii Neamţului, sub titlul Jazz on the Rocks. După încălzirea din ziua precedentă, Omri Mor se întoarce în trio, în combinaţia clasică de pian, contrabas şi percuţie. Prezenţi pe marile scene de jazz ale lumii, artiştii concep în mod frecvent concerte fusion între clasic şi contemporan, iar show-ul din Cetatea Neamţului nu va face excepţie”, anunță organizatorii.

Festivalul a început joi, 12 septembrie, cu un concert susținut la Cinema Mon Amour din Piatra Neamț, vineri a fost un alt spectacol la Rubik, tot în Piatra Neamț și după „plimbarea” de la Cetate, duminic[ va fi seara de gală, tot la Cinema-ul unde a debutat ediția din acest an.

Neamt Music festival este organizat de Consiliul Judetean Neamt, cu prijinul Centrului pentru Culturră și Arte Carmen Saeculare și Complexului Muzeal Județean.

D.V.

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns