Cu mâna în buzunar în faţa aleşilor judeţeni! Directorul comercial al firmei care operează Groapa de gunoi Girov…

A primit cuvântul în faţa consilierilor judeţeni, în plenul şedinţei din această seară, la punctul diverse şi a considerat că este normal ca în timpul expunerii sale să stea cu mâinile în buzunarele pantalonilor. Aşa s-a prezentat (vezi foto) cel care a spus că este directorul comercial al firmei care operează în acest moment Depozitul (Groapa de Gunoi) de la Girov.

În monologul său, directorul comercial respectiv a pledat şi el pentru majorările de preţuri (care tocmai picaseră la vot) şi a ţinut să transmită şi ameninţarea că se va ajunge la situaţia în care deşeurile să nu mai poată fi depozitate la Groapa de Gunoi.

Respectivul a avut atitudinea de mai sus (cu mâna în buzunar) în faţa celor 32 de aleşi judeţeni prezenţi la şedinţă, inclusiv a conducerii executive a instituţiei (preşedintele Arsene şi vicepreşedinţii Asaftei şi Dulamă) şi a aparatului tehnic prezent la şedinţă. Adică a unei adunări printre care se aflau şi numeroase doamne, detaliu care nu cadrează deloc cu atitudinea sa „băieţească”. Ca să nu mai punem la socoteală caracterul solemn al unei şedinţe de CJ, prevăzută expres de lege…

D.V.

 

Comentarii Facebook

2 thoughts on “Cu mâna în buzunar în faţa aleşilor judeţeni! Directorul comercial al firmei care operează Groapa de gunoi Girov…

  1. Am vazut cum tot introducea si scotea mainiler din buzunare si cred ca este afectul noxelor degajate din gunoaie, daca se mai duce pe acolo….Daca facem abstractie de locul de munca, este o crasa lipsa de bun simt ! Cat despre caracterul solemn avand in vedere sinecuristii, oportunistii, cozile de topor ce alcatuiesc plenul, creste consumul de lamaie….

  2. Poate are omul mancarimi. Si a pus ceaul de 15 mii euro pe mana si e hotarat sa rezolve problema. Care gunoi bre?

Lasă un răspuns