Cu DJ-ul în remorcă! Retro Disco la Nechit, sâmbătă!

🎵 Oooo, ooooh, e var-afar’ e soare-afar’! 🎵

Ajuns la cea de-a doua ediție, Retro Disco Night este un eveniment organizat de Asociația NOI – Dezvoltare, Progres, Comunitate pentru a oferi o alternativă culturală și de divertisment oamenilor de la sat – locul unde există prejudecata că nu prea se întâmplă multe lucruri din punct de vedere social și cultural.

Evenimentul este gândit a fi o punte între generații de aceea va oferi o petrecere pe muzica anilor ’80, ’90 și 2000, dar și elemente de decor kitsch menite să inspire nostalgia decenillor decembriste și imediat post-decembriste cu care participanții să se fotografieze, să le povestească copiilor lor și nu în ultimul rând, cu care să intre în atmosfera de petrecere.

Cea de-a 2-a ediție a Retro Disco Night va avea loc în satul Nechit, comuna Borlești, județul Neamț. Asociația NOI – Dezvoltare, Progres, Comunitate îi învită pe toți cei pasionați de muzica retro disco, pop, etc. atât românească, cât și internațională, de Jocurile Copilăriei și de natură să i se alăture pe 30 iulie, începând cu ora 16:00, într-un decor neconvențional pentru un party pe cinste. DJ Octav Năfăreanu va pune muzică din remorca unui camion.

Membrii Asociației NOI – Dezvoltare, Progres, Comunitate au copilărit în comuna Borlești, sunt buni prieteni și profesioniști în diverse domenii de activitate: IT, comunicare, arhitectură, silvicultură, scenaristică, aviație, nutriție. Ei nu s-au întâlnit deloc întâmplător. Activitatea Asociației NOI se concentrează pe susținerea informării, a dezvoltării zonei rurale din care provin membrii ei, pe progresul moral al cetățenilor și pe construirea unui grup de acțiune în comună care să fie orientat spre unitate, și ajutor reciproc pentru estomparea diferențelor dintre oameni și formarea unui puternic spirit de colaborare.

Proiectul Retro Disco Night, ediția a 2-a este organizat de Asociația NOI – Dezvoltare, Progres, Comunitate în parteneriat cu Primăria Borlești și Consiliul Local Borlești. Cu sprijinul Pop Cola, Argelius, UiD Photography and film.

Parteneri: Pumpkin’s Box-Cabina Foto, Codrul Boieresc și Turnul Berarilor, Maria Petrariu-artist, Short Nights Bar, La Ciupercuțe;

Asociația NOI – Dezvoltare, Progres, Comunitate

 

One thought on “Cu DJ-ul în remorcă! Retro Disco la Nechit, sâmbătă!

  1. Sper sa nu lase mizerie că anul trecut, în acest rai care este valea Nechitului,e un colt de rai care dispare treptat din cauza omului

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.