Cristi Danileț despre „Dezastrul de la Judecătoria Roman”

Cunoscutul judecător Cristi Danileț demască într-o postare de pe net condițiile crunte de muncă ale judecătorilor de la Judecătoria Roman. Personal insuficient, sute de dosare pe cap de judecător – acestea sunt doar câteva din condițiile „dezastru” la care Danileț face referire.

<<Am văzut că la Judecătoria Roman se moare. O colegă a decedat anul trecut. O judecătoare de la P Neamţ a cerut să fie delegată acolo să îi ajute pe „supravieţuitori”. După ce a scris pe forumul magistraţilor despre dezastrul în care trebuie să judece (personal pe cale de dispariţie, sute de dosare pe cap de om), tocmai a fost anunţată că delegarea sa acolo nu se va prelungi. Cineva de „sus” a citit ce a scris, logic.

Asta m-a făcut să strâng din dinţi. Evident, să nu scap o înjurătură. Inspecţia Judiciară stă la aer condiţionat să citească pe şestache ce scriu magistraţii în privat şi apoi să le deschidă dosare disciplinare. Nu ar face unul o descindere la Roman, că e prea departe de Bucureşti.

Doamnele din CSM plâng de mila infractorilor aflaţi la „răcoare” şi anunţă că îi vizitează acolo. Eu încă o dată spun că ar trebui să se pună în maşina de serviciu şi, neapărat după orele de program, să vină la Roman sau la Cluj să ne vadă cum lucram la 40 de grade înotând în sudoarea proprie care se scurge pe dosare.

Azi plec acasă înainte de cele 12 ore regulamentare pe care le execut zilnic de când a început „vacanţa judecătorească”. Să nu îmi plesnească vreo venă în cap. Nu de alta, dar dacă las grămada mea de dosare la alt coleg în caz că mi se întâmplă ceva, îl nenorocesc şi pe el>>, spune magistratul înr-un mesaj făcut public aseară.

Danileț nu nominalizează judecătorul nemțean (transferat la Roman, acum cu transfer anulat) dar atașează o fotografie grăitoare:


În imaginea de mai sus este judecătoarea Mihaela Niță. Aceeași fotografie a fost postată ieri și de judecătoarea Niță cu următorul mesaj: „Bun venit, vacanta judecătorească 😉!Dupa 669 de pronunțari în cele aproape 6 luni de delegare, doar 260 de dosare își mai așteaptă motivarea.Voi avea o vacanta plină, plină de muncă”.

Expresia „după 6 luni de DELEGARE” ar fi un „indiciu rezonabil” că Mihaela Niță ar fi judecătoarea căreia nu i se prelungește delegarea pentru că spune adevăruri incomode.

Mihaela Niță este unul din magistrații nemțeni care a luat poziție fermă atunci când PSD (Dragnea / Iordache etc) a vrut să intre cu barda în legile justiției, impunând modificări care să-l favorizeze direct pe inculpatul (la acea vreme) Dragnea (acum condamnat penal).

D.V.

2 thoughts on “Cristi Danileț despre „Dezastrul de la Judecătoria Roman”

  1. Banii sunt fara numar pentru doamna din poza si colegii dansei ca…”vestitul” Danilet,raspundere ZERO profesionala,pensionare ABERANTA la 40 de ani cu o pensie la fel de ABERANTA, mai mare decat salariu.

    Aceste privilegii nu exista NICIUNDE in LUME.De ce numai in Romanica?Pentru ca Romanica este un stat securisto-mafiot si nu unul parlamentar.Altfel,coruptia si privilegiile aberante a celor din ”Justitia ZERO BARAT” ar fi fost SANCTIONATE CORESPUNZATOR asa cum a incercat DRAGNEA,iar privilegiile aberante materiale a celor din Justitie TOTAL NEMERITATE ar fi fost desfiintate si aduse in rand cu celelalte tari.

    Nu intelege nimeni ce anume se reclama.Daca nu le convine pot sa-si dea demisia.Nu?De ce nu-si dau demisia?

  2. Întrebați-i pe acești “eroi”, ce spor iau la
    delegarea in alta localitate decât cea unde sunt titulari pe post!!! Oare nu le e rusine sa mai iasă și public pentru a arată lumii ce “sacrificii” fac ei ? Nu le contesta nimeni leafa și beneficiile pentru munca pe care o prestează, dar s o lase mai ușor vrăjeala pt prostime. N ar vrea si program de 4-5 ore ? Dar de un pic de răspundere pentru sentințele date aiurea, nu spun nimic ? Sa mai terminam cu inamovibilitatea asta… Sa răspundă ca orice funcționar public când nenorocesc viața unui om si apoi se dovedește ca judecătorul a greșit!!!

Comments are closed.