Crimă șocantă la Piatra Neamț! Și-a ucis fiul de 16 ani și soacra apoi a incendiat casa!

Un băiat de 16 ani și o femeie de 68 de ani – acesta este bilanțul unei duble crime comise la Piatra Neamț pe care autorul a încercat apoi să o mascheze prin incendierea casei. Totul s-a petrecut într-o locuință de pe strada Blanduziei din Piatra Neamț (cartierul 1 Mai) iar descoperirea macabră a fost făcută de pompierii care au fost solicitați să intervină la un incendiu, în această dimineață.

În timpul intervenției, cei de la ISU au găsit în interior două cadavre carbonizate și ulterior, s-a stabilit ca este vorba despre o femeie de 68 de ani si de un adolescent de 16 ani.

În dimineața zilei de 26 martie, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Piatra Neamț au fost sesizați despre faptul că un bărbat și-a ucis fiul, după care și-a incendiat locuința. La fața locului au intervenit pompierii de la I.S.U. Neamț care au lichidat incendiul izbucnit, în urma căruia au fost descoperite corpurile a două persoane. Din verificările preliminarii a reieșit că un bărbat, de 60 de ani, din Piatra Neamț, și-ar fi ucis fiul, în vârstă de 16 ani și soacra, de 68 de ani. Persoana bănuită de comiterea faptei se află în custodia polițiștilor de investigații criminale. Cercetarea la fața locului este în desfășurare și se realizează sub coordonarea unui procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț, care este competent pentru soluționarea cauzei”, a declarat Georgiana Moșu, purtator de cuvant IPJ Neamt, citată de TVM Neamț.

D.V.

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns