CRIMĂ! 3 oameni morți cu zile în „Tirul lui Arafat” de la Spitalul Victor Babeș

Update: ANCHETĂ a Serviciului Omoruri din Poliția Capitalei după ce trei oameni au murit în tirul ATI, la Victor Babeș

Scene dramatice la Spitalul ”Victor Babeș” din București, unde 3 pacienți aflați în unitatea mobilă de ATI au murit, în urma unei pene de curent. Se pare că generatorul nu a declanșat la timp, astfel că 3 dintre cei 8 pacienți de la ATI au murit.

Din cei 5 rămași în viață, doi urmează să ajungă la Spitalul Floreasca, iar unul este într-o ambulanță, pentru a se vedea unde se va găsi un loc liber. Poliția a ajuns la fața locului, iar medicii urmează să fie anchetați pentru a vedea de ce nu s-a declanșat generatorul spitalului.

Conform presei centrale, TIR-ul cu paturile de ATI avea mai multe defecțiuni. În urmă cu 5 zile, instalația de oxigen ar fi fost schimbată, dar ea ar fi fost instalată greșit. Unui pacient i s-a dat foarte mult oxigen, iar apoi i s-a sistat furnizarea de oxigen și a murit. În cazul altor celorlalți doi, aparatele nu au mai pompat oxigen.

TIR-urile au fost donate vara trecută Inspectoratului pentru Situații de Urgență în urma unei campanii umanitare derulate de Fundațiile SMURD (înființată și controlată și acum de Raed Arafat) și Mereu Aproape. Pentru dotarea lor s-au alocat și bani de la Guvern, potrivit informațiilor făcute publice de Departamentul pentru Situații de Urgență în iunie anul trecut. Unele dintre ele au avut nevoie de reparații la scurt timp după ce au fost achiziționate. La Botoșani, spre exemplu, TIR-ul ATI a fost scos temporar din uz după ce a plouat pe el. De asemenea, la Piatra Neamț este așteptat să ajungă un astfel de TIR, relocat de la Timiș, dar care acum e dus la reparat…

TIR-urile aflate în administrarea IGSU sunt utile doar în caz de calamități, precum cutremure sau inundații, dar nu sunt o soluție pe termen lung, motiv pentru care „toate spitalele din lume care au nevoie de locuri suplimentare construiesc spitale modulare”, a explicat, pentru HotNews.ro, în urmă cu aproape 2 luni, Oana Gheorghiu, co-fondatoare, alături de Carmen Uscatu, a Asociației Dăruiește Viață.

„De exemplu, dacă ai o mare catastrofă undeva, tu nu ai capacitatea să muți în siguranță pacienții, și atunci duci acolo o secție de ATI din aceasta (un TIR – n.red.), în care stabilizezi pacienții, iar apoi îi muți în spital. Ele nu sunt făcute și nu au capacitatea să funcționeze pe termen lung. Ele nu pot suplini o secție de Terapie Intensivă, ci sunt niște soluții care să salveze o situație de urgență. Erau utile la Colectiv, să zicem. Pentru inundații, pentru un cutremur. Cu condiția să fie funcționale și să le asiguri alimentare cu energie electrică și cu oxigen/gaze medicale. Nu le poți duce în câmp, sau le poți duce numai pe termen scurt, dacă le pui niște generatoare în care trebuie să torni mereu motorină. Ele sunt utile pentru a ține acolo pacienții 2-3 zile, pentru a îi stabiliza. Nu pot funcționa pe termen lung din cauză că nu se încălzesc iarna, de aceea a și apărut problema la generator, care a scos fum. Spre exemplu în mașină, dacă tu ai oprit motorul, s-a oprit instantaneu. Ele nu au capacitatea să susțină simultan și căldura, și instalația de oxigen/gaze medicale și toate cele. Ori una, ori cealaltă. Și oricum, aceste TIR-uri se conectează tot la instalațiile spitalului – la gazele medicale din spital, la instalația electrică. Și nu peste tot există această posibilitate. Ca să funcționeze corect, ele ar trebui conectate la niște instalații stabile. În plus, nu există circuite, nu există loc ca medicul să se schimbe de echipament, adică medicul ăla intră în secție, ajută pacientul, dar spațiul lui unde să își tragă sufletul, să completeze hârtii, să se schimbe de acel echipament COVID unde este?”, a explicat Oana Gheorghiu pentru HotNews.ro, la finele lui februarie.

V.N.

Lasă un răspuns