Cozmanciuc: „Lucian Micu, îmbrățișat cu baronul lui Dragnea!”

Deputatul liberal Mugur Cozmanciuc (președintele PNL Neamț) consideră că mișcarea politică de la Roman (fostul primar liberal Lucian Micu prezentat drept candidat PSD de către Ionel Arsene) e doar un episod dintr-un serial în care cad măști și lumea îi poate vedea pe cei care se dădeau liberali dar aveau trocuri cu Ionel Arsene.

<<Suntem în aceste zile martorii UNOR DIVERSIUNI.
Vedem dezvăluiri de caractere și mize care ne îngrețoșează și ne arată pe mâna cui NU trebuie să lăsăm județul și comunitatea noastră. Oamenii lui Arsene, din PNL, se arată, iar astăzi l-am văzut pe domnul Lucian Micu îmbrățisându-se cu baronul lui Dragnea. Îmi pare rău pentru capcana în care a căzut. Timpul îi va arăta greșeala făcută.
Însă pentru Partidul Național Liberal este o curățenie necesară, care ne va ajuta să mergem mai departe cu oameni sinceri și asumați.
Sâmbătă, la ședința, ne-am asumat, ÎN UNANIMITATE, obiectivele pentru această campanie. Și le vom atinge. VOM CÂȘTIGA!

Doar cine își asumă munca și responsabilitățile pe care le avem față de nemțeni își asumă în mod real și SCHIMBAREA lui Arsene de la șefia județului”, spune Cozmanciuc.

Liderul liberal punctează că astfel de episoade arată că județul Neamț a fost condus până acum cu dispreț și duplicitate, că Arsene a avut și are combinații chiar cu unii din PNL: <<Nu îmi doresc o campanie electorală prin atacuri la persoană, dar vreau ca toți nemțenii să-i vadă pe cei care vor să țină un județ blocat doar pentru interesele lor personale. A venit vremea să înceteze trocurile transpartinice pe care Ionel Arsene le-a avut și le are cu unii membri PNL.
Neamțul are nevoie de dezvoltare, însă doar cu oameni sinceri vom putea construi bunăstarea și respectul pe care le merităm.
Nemțenii s-au săturat de disprețul și duplicitatea conducătorilor de astăzi, însă viitorul se arată altfel. Cu o echipă de oameni serioși și muncitori, vom duce Neamțul și toate comunitățile lui mai departe. Spre decență. Spre dezvoltare. Spre mai bine.
Din acest moment, nu voi mai menționa nume de adversari sau oameni care vor trăda PNL. Interesele personale se vor vedea.
SĂ CADĂ MĂȘTILE ÎN CONTINUARE!>>.

Lucian Micu a fost ales primar în 2017 ca urmare a vacantării funcției respective prin plecarea lui Laurențiu Leoreanu în funcția de deputat. Declarat incompatibil de A.N.I., Micu a contestat în Justiție și două instanțe (Curtea de Apel și ICCJ) au confirmat validitatea actului administrativ care prevedea demirerea din funcție și interdicția de a mai ocupa, timp de 3 ani, demnități publice.
Deși ultima sentință, definitivă și irevocabilă, a fost pronunțată pe 2 aprilie 2020, Prefectura Neamț a emis Ordinul de demitere abia după 4 luni de zile. Din acel moment, Lucian Micu a avut o atitudine labilă și contradictorie, mesajele lui contrazicându-se de la o zi la alta. Ba a spus că el crede că va putea candida cu PNL, ba că nu poate face asta dar va susține candidatul PNL, pentru ca ieri să apară în conferință de presă alături de Arsene și să fie prezentat drept candidat al PSD.

Daniel VINCA

 

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns