Cozmanciuc, după o săptămână nebună: „Cad măștile! Nemțenii văd cine este împotriva alungării baronilor lui Dragnea de la șefia județului!”

Un mesaj postat dumincă seara de deputatul Mugur Cozmanciuc e o adevărată concluzie tranșantă după câteva zile cu evenimente interesante (alianța PSD, ALDE, plus PPU, un partid fantomă la Neamț, creată pentru a mări șansele PSD-istului Ionel Arsene pentru un nou mandat în fruntea CJ Neamț; anunțul făcut de fruntași PNL Neamț și de apropiați ai lui Laurențiu Leoreanu care îl plasau pe deputatul romașcan drept candidat la Primăria Roman, dublat de cel făcut chiar de Leoreanu care spunea că nu mai candidează).

Prima parte a mesajului lui Cozmanciuc pare a face trimitere la membrii și activiștii liberali, liderul PNL Neamț punctând că în această campanie se vede cu adevărat cine este om al echipei liberale și cine doar mimează bătălia făcând, în fapt, jocurile PSD și ale lui Arsene: <<În această campanie, la Neamț, este vorba despre un singur lucru: cine vrea plecarea lui Arsene de la conducerea Consiliului Județean Neamț!
Zilele acestea cad, rând pe rând, măștile, iar nemțenii văd limpede pe cine se pot baza. Cine are cuvânt și cine nu. Cine își onorează promisiunile și cine nu. Cine are alte mize și interese decât declară. Oamenii văd singuri și vor judeca. Dar să ne fie limpede un lucru: cine nu este cu Partidul Național Liberal în aceste alegeri – asumându-și responsabilități și onorându-și promisiunile față de oameni – este, de fapt, împotriva alungării PSD și a baronilor lui Dragnea de la șefia județului. Este pentru încă 4 ani de corupție, de deturnat fondurile publice, de incompetență, de minciuni și populism. Este pentru că au un interes ca Neamțul să nu meargă înainte așa cum ar putea să o facă.
Acești oameni încep să arate singuri ale cui comenzi le ascultă. Dar să nu uite că votul este în mâna nemțenilor și îi vor judeca aspru pentru jocurile meschine pe care le fac>>.

În partea a doua a mesajului său, Cozmanciuc descifrează sensul Alianței electorale create (cu un partid mai mic și cu unul absolut fantomă la Neamț) în jurul PSD Neamț: o diversiune politică inventată pentru a micșora impactul negativ acumulat de PSD: <<Noi vom merge înainte, alături de toți oamenii de bine care vor să facă ceva pentru comunitatea lor. Care vor să scăpăm de hoție și fățărnicie. Care vor să își crească copiii într-un loc mai bun și să nu mai fie nevoiți să plece afara din cauza sărăciei în care îi țin PSD și acoliții deghizați în alianțe cu nume pompoase – acești oameni sunt lipsiți de rușine față de nemțeni și față de propriul eșec, încercând să vopsească gardul și să ascundă sigla PSD sub alte nume. Alianța pentru Modernizarea Neamțului 2020 este prima diversiune politică. Vor urma și altele. Timpul va arăta însă caracterul fiecărui om, iar votul va fi pentru schimbare!
Suntem mulți și suntem puternici doar împreună. Sunt de 20 de ani în politică, membru al PNL și am avut dintotdeauna convingerea că doar onestitatea, cuvântul onorat și credința ne vor ajuta să facem pași înainte, spre BUNĂSTARE și RESPECT.
Așa să ne ajute Dumnezeu!>>.

D.V.

 

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns