Cozmanciuc, ACHITAT TOTAL de Înalta Curte! „Fapta nu există!”. DNA poate face apel…

Judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au decis achitarea unui deputatului liberal Mugur Cozmanciuc (fost președinte PNL Neamț), dar şi a altor două persoane, într-un dosar trimis în judecată de către DNA care acuza pretinse fapte de corupție.

Deputatul Mugur Cozmanciuc, fost preşedinte al PNL Neamţ, a fost achitat luni, 2 mai 2022, de magistraţii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României, anunță presa centrală. Aceeaşi decizie îi vizează şi pe alţi doi inculpaţi din speţa respectivă.

„În temeiul art. 396, alin. 5 Cod procedură penală raportat la art. 16, lit. a Cod penal achită pe inculpatul Cozmanciuc Corneliu Mugurel pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, întrucât fapta nu există. (…) Achită pe inculpatul Marcoci Vlad pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă întrucât fapta nu există“, se arată în sentinţa Înaltei Curţi citată de adevărul.ro.

Judecătorii au dispus aceeaşi sentinţă şi în cazul omului de afaceri Sorin Emanoil Ciufudean, care fusese inculpat pentru instigare la cumpărare de influenţă, prevăzută la articolul 47 din Codul penal.

Toate aceste hotărâri ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu sunt definitive, putând fi atacate cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Potrivit unui comunicat al DNA BAcău, din martie 2020, procurorii anticorupţie au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui Mugurel Cozmanciuc pentru trafic de influenţă. În acelaşi dosar au fost deferiţi justiţiei Vlad Marcoci, la data faptei inginer în cadrul Administraţiei Naţionale Apele Române, pentru cumpărare de influenţă şi un administrator al unei societăţi comerciale, pentru instigare la cumpărare de influenţă.

Procurorii anticorupţie precizau că, în perioada 04 – 27 noiembrie 2019, Cozmanciuc ar fi pretins de la Marcoci 500.000 de lei, lăsând să se creadă că va interveni pe lângă ministrul Mediului din acea perioadă pentru ca acesta să numească în funcţia de director general al Administraţiei Naţionale Apele Române o persoană apropiată de omul de afaceri.

Banii urmau să fie remişi în două tranşe, iar cel care trebuia să asigure plata era omul de afaceri. Numirea respectivă nu s-a mai produs, deoarece, în data de 21 ianuarie, în funcţia de director general al ANAR a fost numită o altă persoană, arătau  anchetatorii de la Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Bacău.

La vremea respectivă, deputatul liberal a comunicat sec – fără a sări la gîtul magistraților, cum fac alții – că este nevinovat, că nu a comis nicio infracțiune.

„Am luat la cunoştinţă cu surprindere, din comunicatul de presă, că procurorii DNA – Serviciul teritorial Bacău – au dispus trimiterea mea în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă. Nu am săvârşit nicio infracţiune. Sunt nevinovat“, scria liderul PNL Neamţ, Mugurel Cozmanciuc, pe pagina sa de Facebook, după trimiterea în judecată.
Iar acum, prima sentință a ICCJ confirmă afirmațiile lui Cozmanciuc.

D.V.

One thought on “Cozmanciuc, ACHITAT TOTAL de Înalta Curte! „Fapta nu există!”. DNA poate face apel…

Lasă un răspuns