Cozmanciuc: 90 la sută din Legea votului prin corespondenţă este din proiectul PNL!

cozmanciuc

Legat de proiectul de lege al votului prin corespondență, co-președintele PNL Neamț Mugur Cozmanciuc a subliniat că acesta „reprezintă angajamentul din alegerile prezidenţiale luat atât de Klaus Iohannis, cât şi de PNL”.

„Este şi angajamentul rezultat din consultările de la Palatul Cotroceni, de la începutul acestui an, care trebuia implementat în sesiunea parlamentară care s-a încheiat la finalul lunii iunie. Şi dacă PNL a depus în Parlament proiectul legii prin corespondenţă încă din luna martie, din cauza cui credeţi că acest proiect n-a fost adoptat, aşa cum a fost stabilit, în sesiunea anterioară? PSD-ul n-a făcut nimic altceva decât să tergiverseze şi să tragă de timp în speranţa că vor reuşi să intre în ultimul an până la alegerile parlamentare şi astfel votul prin corespondenţă nu se va implementa. Mâine, proiectul legii prin corespondenţă va intra în plenul Senatului şi sper că în cel mai scurt timp posibil el va fi adoptat. M-am bucurat să văd că proiectul propus de Autoritatea Electorală Permanentă este în proporţie de 90% proiectul depus de PNL în Parlament. Asta arată încă o dată că demersul nostru a fost unul sincer, spre deosebire de cel al actualei Puteri, în frunte cu PSD”, a conchis Mugur Cozmanciuc.

V.N.

cop vot

 

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.