Un bărbat în vârstă de 44 de ani, din municipiul Roman, a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile, după ce a fost depistat la volan sub influența substanțelor psihoactive și a alcoolului.
„La data de 7 octombrie a.c., față de bărbatul de 44 de ani a fost dispusă măsura controlului judiciar, pentru 60 de zile”, au transmis reprezentanții IPJ Neamț.
Reamintim că, la data de 3 octombrie, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Roman au fost sesizați, prin apel 112, de o femeie din localitate, care a reclamat că un conducător auto are un comportament periculos în trafic.
Polițiștii au identificat persoana reclamată ca fiind un bărbat de 44 de ani, din Roman. În urma testării cu aparatura din dotare, au rezultat indicii privind prezența substanțelor psihoactive, iar bărbatul a refuzat testarea cu aparatul etilotest.
Acesta a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice, iar buletinul de analize toxicologice a confirmat prezența în organism a drogurilor și a alcoolului.
„La data de 6 octombrie a.c., față de bărbatul în cauză a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, acesta fiind cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, au mai precizat polițiștii.
T.R.