Consiliul Județean: încă un pas spre modernizarea a 91 km de drumuri județene

Consiliul Județean Neamț a aprobat pe 15 mai proiectul privind modernizarea mai multor drumuri județene. Acestă inițiativă a aparținui președintelui CJ Neamț, Ionel Arsene.

„Începând cu anul 2016, Consiliul Județean Neamț a demarat un program de modernizare a 29 sectoare de drumuri județene în lungime de 159,208 km și reabilitarea unui număr de 45 de poduri aflate într-un stadiu avansat de degradare. 
În urma inventarierii stării de viabilitate a rețelei de drumuri și poduri aflate în administrarea Județului Neamț, în plenul Consiliului Județean a fost adoptată hotărârea prin care s-a aprobat realizarea unui număr de 72 de obiective de investiții privind reabilitarea, modernizarea și consolidarea infrastructurii județenede drumuri și poduri, precum și valorile totale estimate ale investișiilor a Județului Neamț.
Consider oportună posibilitatea introducerii spre finanțare prin Fondul de Dezvoltare și Investiții, a obiectivelor de investiții incluse în acest proiect.”
a menționat acesta în expunerea de motive

Proiectele de mai jos prevăd modernizarea și reabilitarea a aproximativ  91 de kilometri de drum județean și 12 poduri, investițiile ajungând la aproximativ 313 549 640 de lei. 

 

Ad.V.

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns