Consiliul Consultativ pentru Educație, la prima ședință de lucru


Palatul Administrativ din Piatra Neamț a găzduit ieri prima ședință de lucru a Consiliului Consultativ din domeniul Educației. Așa cum se arată într-un comunicat de presă, întâlnirea, condusă de președintele CJ Neamț Ionel Arsene a avut drept scop constituirea unor consilii consultative ce vor functiona pe lânga CJ, pentru realizarea unui proces eficient de consultare externă, reală, cu profesioniști din domeniu.
Consider că educația este domeniul cel mai îndreptățit a fi tratat ca prioritate într-un stat ce își dorește să dezvolte o societate sănătoasă și modernă. De asemenea, cred că doar în condițiile în care avem dascăli bine pregătiți și un sistem de educație consolidat putem genera o dezvoltare durabilă, putem construe acel stat puternic pe care ni-l dorim cu toții. Acestea sunt motivele care m-au determinat să constitui la nivelul Consiliului Județean Neamț un organism consultativ care să reunească oameni profesioniști, bine pregătiți, care pot contribui la îmbunatățirea sistemului”, a spus Ionel Arsene. Tototdată, liderul Consiliului Județean Neamț a dat asigurări că toate proiectele care vor fi discutate în cadrul comisiei vor fi puse în practică cu succes.
Membri Consiliului se vor reuni periodic în ședințe de lucru pentru a indentifica soluții la problemele existente în învațămantul românesc și la rezolvarea cărora poate contribui Consiliul Județean.

Alex SÎRBU
FOTO: Facebook Ionel Arsene

 

Comentarii Facebook

2 thoughts on “Consiliul Consultativ pentru Educație, la prima ședință de lucru

  1. Ce comedie comunista… Astia fac exact cum a facut fostul Ministru al Justitiei, Iordache, care a anuntat seara, pentru dimineata urmatoare, consultari publice pe un act normativ (cand normal trebuiau minim 2-3 saptamani de consultari), iar in sala a adus persoane ce aveau interese directe prin aprobarea acelui act normativ. Asa si astia de la CJ, au chemat pe ordin public, sefi si reprezentanti ai unitatilor subordonate administrativ si cica va fi un comitet oarecum cu viziune independenta. Unde sunt, reprezentanti ai societatii civile, ONG-uri din educatie, specialisti din invatamantul privat, pedagogi, oameni care au studiat prin afara. Consultare externa si reala inseamna in primul rand cei care nu depind de tine in vre-un fel, adica nu sunt subordonatii ori dependentii de tine C.J. Si probabil primii trebuiau sa fie mediul privat si sociatatea civila din domeniul educatiei. Cam toti de mai sus sunt aceeasi de 27 de ani, slugi de partid, indiferent de culoare. Ce va iesi… ”Sa traiti, am inteles”. Dar in schimb, pe la gazete si TV, ne dam comitete ale comunitatii. Te-apuca rasul. E clar, trebuie sa mai treaca o generatie cel putin…

  2. D-le Pop, aveti perfecta dreptate, cu o singura exceptie:nu se va schimba nimic (in bine) nici peste o generatie…

Lasă un răspuns