Consilierul Misăilă (ALDE) despre cazul Locativserv: „Primarul încalcă principiile de moralitate!”

misaila-catalinConsilierul local Cătălin Misăilă (ALDE) consideră că în cazul blocajului financiar de la firma Locativserv (vezi AICI – Ca să simtă salariaţii că au director neagreat de primar! Nu sunt bani pentru salarii la Locativserv! Primăria – datorii neonorate de 2,4 miliarde lei!) primarul Dragoş Chitic nu acţionează ca un ordonator de credite imparţial. Alesul local întreabă dacă este vorba doar despre incompetenţă sau la mijloc ar fi un sabotaj premeditat: „Primarul – care este ordonator principal de credite – ar trebui să nu ţină cont de apartenenţele politice şi să plătească către Locativserv sumele restante. Modul discreţionar de efectuare a plăţilor către societpţile Primăriei demonstrează faptul că primarul încalcă principiile de moralitate şi lasă impresia că comite un abuz în serviciu. De asemenea, primarul şi consilierii săi ar trebui să urgenteze atribuirea locuinţelor ANL tinerilor din municipiul nostru şi să nu le ţină goale cum se procedează în acest moment. Dacă 100 de locuinţe ce ar putea fi nchiriate cu 250 de lei pe lună ar putea aduce bani frumoşi în primărie, să ne spună care sunt motivele care stau la baza nealocării acestor locuinţe.
Este vorba de un sabotaj economico-financiar îndreptat împotriva noului director al firmei Locativserv sau este vorba despre incompetenţă?”,

Misăilă punctează şi alte detalii care, în opinia sa nu sunt nici normale şi nici legale şi anunţă şi că, dacă va fi nevoie, va solicita o şedinţă extraordinară de Consiliu Local în care să ceară explicaţii primarului despre blocajul economic creat la Locativserv: „De ce contractele referitoare la Stadion şi Sala Sporturilor sunt făcute în aşa fel încât Locativserv să nu poată decide ceva? Legea 31 din 1990 spune că societăţile îşi desfăşoară activitatea independent, având personalitate juridică, act constitutiv, conducere, CA, AGA etc. Prin aceste manevre se doreşte falimentul controlat al acestei societăţi? Dacă este necesar voi cere convocarea unei şedinţe extraordinare pentru deblocarea acestei situaţii, pentru ca angajaţii Locativ să-şi poată încasa salariile. Fiecare dintre acei angajaţi are nevoie de bani, mai ales acum, la început de an şcolar, ca să nu mai vorbesc de rate, facturi, alte datorii”.

D.V.

2 thoughts on “Consilierul Misăilă (ALDE) despre cazul Locativserv: „Primarul încalcă principiile de moralitate!”

Comments are closed.