Consilierul Local Ciprian Enache: „Directoarea de la Liceul Forestier nu m-a mai invitat la ședințele de C.A.!”

Directoarea Alina Elena Isac (foto dreapta) de la Liceul Forestier din Piatra Neamț este acuzată de consilierul local (ALDE) Ciprian Enache (foto stânga) că nu l-a mai invitat la ședințele CA-ului unității școlare de la începutul anului 2021 până acum.
Enache a făcut respectivele acuzații în emisiunea Vestea Tic-Tac la care a participat marți (vezi emisiunea AICI).
„Am constatat cu stupoare că doamna director Isac nu mi-a mai trimis invitații pentru ședințele CA de la Colegiul Tehnic Forestier! De când este situația aceasta? Păi de la începutul anului”, a declarat Ciprian Enache.

Încercarea redacției Vestea de a obține un punct de vedere, vineri, de la respectiva directoare, a fost sortită eșecului: la ora 15 nu a răspuns nimeni pe telefonul fix de pe siteul liceului.

Prin lege, CA-urile școlilor mai mari și ale liceelor au, în general, 9 membri: 4 reprezentanți ai cadrelor didactice (de obicei, apropiați de director), 2 reprezentanți ai părinților (idem) și 3 reprezentanți ai administrației publice (2 numiți de CL și 1 de către Primar).
Practica arată că atunci când un reprezenzentant al administrației devine deranjant dacă pune întrebări despre teme sensibile (achiziții, titularizări, profiluri didactice etc), el este lejer trimis în mantă de directorul care a avut grijă să aibă o majoritate prietenoasă / loială în CA-ul acelei școli.

Practica invocată de Enache arată că directoarea Isac încalcă (din motive doar de ea știute) și Legea Educației, și alte reglementări legale dar și bunele practici de colaborare Școală-Administrație. Pe fond, situația e și mai gravă, respectiva directoare arată un dispreț manifest față de CL (care, culmea, finanțează o parte a cheltuielilor de funcționare), adică față de voturile cetățenilor din Piatra Neamț.

Ca mulți directori din Neamț, și Alina Elena Isac ocupă funcția prin numire, nu prin concurs (din august 2020) ci este numită ca interimar.

D.V.

Lasă un răspuns