Consilierii USR-PLUS, ÎMPOTRIVA ÎMPRUMUTULUI URIAȘ cerut de Arsene-PSD

„Sănătatea nemțenilor, o prioritate pentru consilierii județeni USR PLUS”, spun consilierii județeni din Neamț de la USR-PLUS, într-un comunicat cu acest titlu în care explică motivele pentru care vor vota ÎMPOTRIVĂ la propunerea președintelui CJ Neamț (și PSD Neamț), Ionel Arsene de a fi contractat un împrumut uriaș de 100 milioane lei.

<Mâine, 2 iunie 2021, va avea loc ședința ordinară a Consiliului Județean Neamț, ședință în cadrul căreia va fi supus la vot un proiect de hotărâre pentru contractarea unui împrumut în valoare de 100.000.000 lei, proiect la care consilierii județeni USR PLUS se vor abține. Suma are ca destinație efectuarea de reparații pentru drumurile din județ>, spun cei de la USR-PLUS.
Reamintim că legislația prevede că voturile ABȚINERE sunt considerate voturi ÎMPOTRIVA unui proiect.

<În urma vizitei efectuatede consilierii județeni USR PLUS Maria Apostol și Laurențiu Crețu la Spitalul Județean de Urgență Piatra-Neamț, am putut vedea starea avansată de degradare a unor secții din spital și nevoia urgentă de investiții.De mai bine de un an de zile ducem o luptă cu pandemia de Covid-19 și trecem printr-o criză de sănătate fără precedent. În toamna anului trecut, am fost martorii unui eveniment tragic care a avut loc la Secția de Terapie Intensivă a SJU Piatra-Neamț. Având în vedere toate aceste aspecte, considerăm că, în momentul de față, sănătatea nemțenilor este cea mai importantă și trebuie să reprezinte prioritatea numărul unu a Consiliului Județean Neamț. În situația actuală, starea în care se află SJU Piatra-Neamț poate pune în pericol siguranța pacienților>, menționează același comunicat.

„În lumina acestor aspecte, noi, consilierii județeni USR PLUS, ne vom abține la votul de mâine pentru proiectul de hotărâre privind contractarea împrumutului, aflat pe poziția 9 a ordinii de zi.Infrastructura și reparațiile pentru drumuri sunt un obiectiv foarte important de investiții pentru județul Neamț, însă criza în care ne aflăm ne obligă să prioritizăm sumele de bani investite.”, a declarat Maria Apostol, liderul consilierilor județeni USR PLUS.

Consilierii pluseriști amintesc de un alt paradox, faptul că acum în curtea Spitalului Județean, o investiție de maximă prioritate este realizată de o fundație privată (reamintim că CJ Neamț a dat 3,2 milioane de euro în Spitalul-fake de la Lețcani): <Secția modulară de Terapie Intensivă a SJU Piatra-Neamțeste realizată de o fundație privată, cu bani din donații. Pornind de la acest exemplu, din suma de bani propusă a fi contractată,100.000.000 lei, am putea construi un spital modular cu 170 de paturi, care să acopere toate secțiile spitalului actual și care să respecte standardele sanitare în vigoare. Un astfel de spital modular ar reprezenta o măsură intermediară, care să deservească nevoile pacienților din județ până la construirea unui nou spital județean de urgență, care reprezintă o investiție pe termen mediu și lung.
Considerăm că este momentul ca grija pentru nemțeni și respectarea dreptului la sănătate să se concretizeze prin investiții ale Consiliului Județean Neamț în această direcție>.

Comunicatul este semnat de <Echipa consilierilor județeni USR PLUS>.

D.V.

 

Lasă un răspuns