Conductă de gaz metan spartă de un șofer beat


O conductă de gaz metan din Târgu Neamț a fost spartă de un șofer neatent, informează un comunicat de presă al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Petrodava” Neamț. Incidentul a avut loc ieri, cu puțin timp înainte de miezul nopții, când bărbatul n-a mai putut stăpâni mașina și a izbit un stâlp de electricitate și conducta de gaz. În urma impactului, tânărul în vârstă de 29 de ani a ajuns pe mâna medicilor târgnemțeni, fiind suspect de fracturarea claviculei. În urma testării cu aparatul etilotest, oamenii legii au constatat că șoferul băuse, rezultatul fiind de peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat. Pe numele său a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și conducere sub influența băuturilor alcoolice.
Din cauza avariei, conducta a început să scape gaz, și a fost nevoie de intervenția pompierilor pentru prevenirea unei tragedii.
O echipă formată din șase subofițeri de la Detașamentul de pompieri Târgu Neamț a intervenit cu o autospecială de lucru de capacitate medie și a supravegheat perimetrul, până când defecțiunea a fost remediată de echipele specializate”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Neamț.

Alex SÎRBU

 

 

Lasă un răspuns