Concert extraordinar cu Filarmonica din Botoşani!

CONCERT EXTRAORDINAR DE ANUL NOU
Centrul pentru Cultură și Arte “Carmen Saeculare” oferă publicului nemțean, la debutul lui 2019, o seară muzicală specială: Concertul Extraordinar de Anul Nou.
Astfel, joi, 10 ianuarie, de la ora 18:00, la sala cinematografului “Dacia”, în cadrul spectacolului intitulat “Magia Muzicii”, vor evolua soprana Elena Dincă Velica, mezzosoprana Maria Miron Jinga și tenorul Andrei Lazăr. Ei vor fi acompaniați de orchestra simfonică a Filarmonicii de Stat din Botoșani, ansamblu muzical condus de dirijorul Tiberiu Oprea.
Invitațiile (în valoare de 50 lei / loc) pot fi ridicate de la sediul instituției organizatoare, strada Ștefan cel Mare, nr. 3 A, Piatra-Neamț, telefon 0233.21.40.26.

***

ELENA DINCĂ VELICA
Soprana Elena Dincă Velica este absolventă a Ciclului de studii de Master al Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, departamentul Canto şi Artele Spectacolului Muzical.
Este laureată a mai multor premii şi distincţii naţionale şi internaţionale. În 2008 obţine o bursă în cadrul proiectului “Summer Institute of Arts” în Sarospatak, Ungaria, avându-i ca profesori pe soprana Rosmary Hardy şi tenorul Timothy Bentch, iar mai apoi, în 2012, obţine bursa “Yolanda Mărculescu” oferită de soprana Georgeta Stoleriu şi bursa oferită de mezzosoprana Elisabeth Cornelius Lund, la Universitatea Mozarteum din Salsburg.
Roluri: Pamina din “Flautul Fermecat”, de Mozart, Le Prince Charmant din “Cendrillon”, de Massenet, Micaela din “Carmen”, de Georges Bizet, Donna Elvira din “Don Giovanni’, de Mozart, “Suor Angelica”, de Puccini, Margareta din “Faust”, de Gounod.
În 2014 a debutat pe scena Operei Naţionale din Bucureşti în rolul Contesei Ceprano din opera “Rigoletto”, de Verdi.

MARIA MIRON JINGA
Este absolventă a Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti, la clasa Georgetei Stoleriu. Este angajată a Operei Naţionale Bucureşti din anul 2006. Şi-a completat studiile prin cursuri de măiestrie, dintre care îl amintim pe cel susţinut de Ileana Cotrubaş. De-a lungul carierei, Maria Miron Jinga a participat la numeroase concerte în ţară, la Casa Armatei din Braşov, Castelul Peleş, Sala Radio, Ateneul Român, Muzeul Naţional de Artă al României. Ea este câştigătoare a celei de-a II-a ediţii a Concursului Internaţional de Canto “Maeştrii Artei Lirice”, dedicat în anul 2010 sopranei Arta Florescu. De asemenea, Maria Miron Jinga a câştigat şi Marele Premiu la Concursul Naţional “Hariclea Darclée”, Brăila, în anul 1997, Medalia Academiei Lutece (Paris, 1998) şi a fost finalistă a Concursului Internaţional “George Enescu”.
Maria Miron Jinga a debutat la Opera Naţională Bucureşti în anul 2005, în rolul Rosina din „Il Barbiere di Siviglia” („Bărbierul din Sevilla”) de Gioachino Rossini.

ANDREI LAZĂR
Distins cu Marele Premiu la Concursul Naţional de Lied „Ionel Perlea” (ediţia a XIII-a, Slobozia), precum şi cu Premiul al II-lea în cadrul Concursului Naţional de Interpretare a Liedului Românesc (ediţia a IV-a, Braşov, 2006), tenorul Andrei Lazăr este absolvent al Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti (2007).
La Opera Naţională Bucureşti a debutat în rol principal în Caţavencu la premiera mondială a lucrării „O scrisoare pierdută”, de Dan Dediu, iar în cadrul Studioului Experimental de Operă şi Balet „Ludovic Spiess” a participat la recitalul “Viena, oraşul visurilor sale”, a interpretat Carlino din „Le cantatrici villane” („Cântăreţele parvenite”), de Valentino Fioravanti, Tamino din „Die Zauberflöte” (“Flautul fermecat”), de Wolfgang Amadeus Mozart şi Amantul la premiera naţională a operei „Amelia al ballo” („Amelia la bal”), de Gian Carlo Menotti.
Andrei Lazăr are în palmares numeroase apariţii în recitaluri în Bucureşti. A colaborat cu Opera Comică pentru Copii, cu care a participat la turnee în ţară şi străinătate (2009 – 2012). A participat la producţiile din cadrul Festivalului Internaţional al Artei Lirice Sibiu (2009, 2010, 2011), ale Festivalului Tinerilor Talente (Râmnicu Vâlcea, 2011) şi ale Festivalului Bucureştii lui Caragiale (2012, „O noapte călduroasă”) şi a susţinut concerte pe scene de la Râmnicu Vâlcea, Craiova, Braşov, Constanţa, Piteşti, Ploieşti, Câmpina, Brăila, Tulcea, Bistriţa, Cluj-Napoca, Iaşi, Sibiu.

TIBERIU OPREA
Născut într-o familie de muzicieni, dirijorul Tiberiu Oprea este licenţiat al Universităţii Naţionale de Muzică – Bucureşti, Facultatea de Compoziţie, Muzicologie şi Pedagogie Muzicală, dirijat de orchestră la clasa maestrului Ludovic Bacs, absolvind totodată şi cursurile de Master.
În prezent, activează ca prim-dirijor al Filarmonicii Piteşti – contribuind la înfiinţarea instituţiei în 2007 şi ocupând postul de director artistic până în 2010 – dar şi ca dirijor colaborator al Teatrului Naţional de Operetă “Ion Dacian”, Bucureşti. A debutat ca dirijor la pupitrul Orchestrei Tineretului Bucureştean, la Sala Parlamentului, apoi a fost invitat să conducă orchestra “Jeunesses Musicales” la Festivalul de la Belfort, Franţa 1997.
Este invitat al multor Filarmonici din ţară şi a a colaborat cu solişti renumiţi: Valentin Gheorghiu, Cristina Anghelescu, Horia Mihail, Alexandru Tomescu, Răzvan Suma, Mihai Ungureanu, Andre Parfenov (Germania), Alexander Scherbakov (Rusia), Felicia Filip, Mediana Vlad, Crina Zancu, Ştefan Ignat, Alfredo Pascu, Florin Georgescu, Otilia Rădulescu-Ipek (Turcia).
Din anul 2002, a activat ca asistent universitar al Catedrei de Muzică a Universităţii Piteşti. Este iniţiator al orchestrei universităţii. Pentru contribuţia sa ca dirijor şi organizator, i s-a decernat titlul de „Protector al Artelor”, şi “Premiul de Excelenţă” pentru “performanţa de a fi primul dirijor al unei filarmonici pe care multă vreme piteştenii doar au visat-o”.

CCCS
Comentarii Facebook

Lasă un răspuns