Colonelul Ioan Nițică, înlocuit de la șefia ISU Neamț: „Am depus un jurământ pe care-l voi respecta!”


După aproape 13 ani în care a condus Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Petrodava” Neamț, colonelul Ioan Nițică a pierdut această funcție. În termeni de specialitate, a fost „pus la dispoziția IGSU”, prin ordin venit de la Ministerul Afacerilor Interne. 
În locul său vine locotenent colonelul Mihai Ciprian Mitrea, proaspăt promovat în funcția de prim-adjunct al inspectorului șef.
Anunțul a fost făcut astăzi chiar de Nițică, acesta precizând că va respecta decizia luată de sus, fără a oferi detalii suplimentare legate de înlocuirea din funcție. „Ieri am fost înștiințat că voi fi pus la dispoziție, iar astăzi a fost emis ordinul. Nu știu încă ce atribuții voi avea de acum înainte, dar am depus un jurământ pe care îl voi respecta”, a punctat scurt Ioan Nițică.
Colonelul a venit la conducerea ISU Neamț în decembrie 2004, după 10 ani în care a fost șeful Protecției Civile din Neamț.
Soarta fostului șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență rămâne în mâna conducerii Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, care va decide ce atribuții va avea de acum înainte Nițică și unde anume le va exercita. Cu alte cuvinte, e foarte posibil ca fostul inspector șef al ISU Neamț să fie trimis în altă unitate, cum la fel de posibil este ca el să rămână aici.

Alex SÎRBU

Comentarii Facebook

3 thoughts on “Colonelul Ioan Nițică, înlocuit de la șefia ISU Neamț: „Am depus un jurământ pe care-l voi respecta!”

  1. Pacat! Este un mare OM!
    Pe la ISJ Neamt nu vine nimeni? ar cam fi cazul sa-l schimbe si pe (minoritarul) general viorel….. ca la cate bube are…. Doamne fereste! cand il leaga autoritatile????

  2. ultimul cazarmist de la mapn si-a luat adio de la shefie .go to pensie comunistule!!!!

  3. Batalia dureaza din 2004. De cand s a unit protectia civila cu pompierii. De data asta pompierii cei care se tot umfla in pene si atat au avut mingea la fileu si iau tras una peste grade colonelului. Acest sistem comunist de a face interventii e bolnav de pe timpul pcr. Singura solutie e sa ii faca comunitari. In sistemul militar e ca in politica: fiecare cu cateiii lui.

Lasă un răspuns