„Colind în drum spre casă”, cu Trupa ATN! Merită auzit!

Dor de mamă și de tată,
amintește orișicui
că acasă este raiul
ce miroase a gutui…

Albe zări înfrigurate
parcă plâng și parcă-mi spun,
că numai acasă, raiul
se coboară de Crăciun – aceasta este prima strofă dintr-un superb colind („Colind în drum spre casă”) , înregistrat de ATN, care cântă și strigă dorul celui aflat departe de casă, de părinți, de tradiții, de amintirile copilăriei

Mai am de trecut o vamă,
și ajung la tine, mamă.
Înc-o gară și o haltă
și te strâng în brațe, tată…, cântă solistul Gabriel Dupu care a și pus pe muzică versurile lui Alexandru Gavrilescu.

Și alături de Dupu, din trupa ATN (Anii tinereții noastre) mai fac parte Cătălin Barna (probabil unul din cei mai buni chitariști-armonie din România), Mihail Panainte și Sorin Pavlidis.

Cei 4 au putut fi văzuți la Neamț, anul trecut, în decembrie, pe scena Târgului de Crăciun de la Neamț, în vara lui 2019 la Festivalul Dăm Folk de la Tașca dar și la alte spectacole din județ sau din țară…

Și chiar în aceste zilele, trupa ATN a și scos primul album care se numește chiar „Anii tinereții noastre”.

D.V.

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns