Cod galben hidrologic (inundații) și pentru județul Neamț! Avertizarea e valabilă 48 de ore!

Spațiul hidrografic Siret, din nou sub avertizare hidrologică

Având în vedere situaţia hidrometeorologică actuală şi prognoza meteorologică pentru următoarele 48 de ore, se instituie COD GALBEN în intervalul 31.05.2021 ora 14:00 – 02.06.2021 ora 14:00 pe râurile din bazinele hidrografice:

  • Suceava – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Suceava)

  • Moldova – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Suceava şi Neamţ)

  • Bistriţa – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Suceava, Harghita, Neamţ şi Bacău)

  • Trotuş – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Harghita, Covasna, Neamţ, Bacău şi Vrancea)

  • Putna – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Vrancea).

Se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri din bazinele hidrografice menţionate, cu posibile depăşiri ale cotelor de atenție.

Specialiștii Administrației Bazinale de Apă Siret monitorizează în permanență debitele și nivelurile cursurilor de apă vizate de avertizările hidrologice în vigoare.

Populația este atenționată să nu circule în zonele aflate sub avertizare și să evite activitățile desfășurate în apropierea cursurilor de apă, pentru a nu-și pune viața în pericol.

V.N.

Lasă un răspuns