Cod galben de inundaţii pe Bistrița și Bistricioara. Cu „inima-n gât”, pe zona Fărcașa, Borca și Poiana Teiului

Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor a emis o avertizare hidrologică de cod galben care vizează județul Neamț, conform hărții oficiale de prognoză, pentru intervalul următor.

Potrivit datelor INHGA, codul galben este instituit strict pe râurile Bistrița și Bistricioara, iar zona afectată din județul Neamț corespunde comunelor Fărcașa, Borca și Poiana Teiului.

Avertizarea vizează creșteri de debite și niveluri, cu posibile depășiri ale cotelor de atenție, fără a indica, în acest moment, un risc major sau generalizat de inundații. Județul Neamț nu se află sub cod portocaliu, zonele de maximă vigilență fiind concentrate în alte regiuni ale țării.

Totuși, situația este una sensibilă, în contextul în care Fărcașa și Borca au fost grav afectate de inundații anul trecut, cu gospodării inundate, drumuri afectate și intervenții de urgență. Tocmai acest istoric recent face ca actuala avertizare să fie tratată cu atenție sporită, chiar dacă nivelul de risc indicat este, deocamdată, unul de monitorizare.

Conform hărții INHGA, nu sunt semnalate avertizări pentru alte cursuri de apă din județul Neamț, precum Cracău, Ozana sau Tazlău, iar zonele din aval nu sunt marcate în acest moment.

Autoritățile locale și structurile responsabile de situații de urgență sunt chemate să monitorizeze evoluția debitelor pe Bistrița și Bistricioara, în special în zonele joase din cele trei comune, unde experiența ultimilor ani arată că efectele pot apărea rapid, chiar și la episoade hidrologice moderate.

V.N.