Cod Galben de disconfort termic

Meteorologii au emis sâmbătă o avertizare Cod galben de caniculă şi disconfort termic, valabilă în 25 de judeţe şi în Capitală.

Potrivit ANM, sunt vizate judeţele Botoşani, Suceava, Neamţ, Iaşi, Bacău, Vaslui, Vrancea, Galaţi, Mehedinţi, Gorj, Dolj, Vâlcea, Olt, Argeş, Teleorman, Dâmboviţa, Giurgiu, Prahova, Buzău, Ialomiţa, Călăraşi, Brăila, Tulcea, Constanţa, Ilfov şi Capitala.

În aceste zone, valul de căldură va persista şi va fi caniculă, iar disconfortul termic se va menţine accentuat. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.

Local, disconfortul termic va fi ridicat şi în restul teritoriului, mai ales duminică, au transmis meteorologii.

Avertizarea este valabilă sâmbătă şi duminică.

V.N.A

Lasă un răspuns