Clocot tot mai mare în ciorba PSD-PNL! Hop, sare și deputata Oana Bulai și „măsoară” onoarea lui Ciucă…

Controversele (reale sau fumigene) din coaliția de guvernare devin pe zi ce trece un fel de circ și mai intens și, în această ciorbă a declarațiilor aruncate dintr-o parte în alta apar și activiști de la cele două partide, mai zeloși sau de care nu a mai știe nimeni nimic de ceva timp.
De la Neamț, un pretins bobârnac la adresa lui Ciucă este transmis de deputata Oana Bulai (cea demisă de la conducerea Organizației PSD Roman în iulie 2023).

„Onoarea nu se demonstrează doar pe panourile stradale, ci în acțiunile concrete!
Nu pot să înțeleg cum, după ce PNL a votat acest calendar în Biroul Politic Național, acum nu mai recunosc ce au decis chiar ei, sub propriile semnături.
Țara nu se guvernează după cum bate vântul sau după cum le servește interesul unora sau altora”, spune Oana Bulai.
Pentru cei care au urmărit dramoleta ultimelor două zile, cu PSD și PNL în postură de divuțe care-și trimit săgeți și replici peste gard, replica Oanei Bulai face o evidentă trimitere la faptul că PNL-ul nu ar mai susține niște date pentru alegeri.
Cert este că deputata de Neamț spune un mare adevăr când punctează că „Țara nu se guvernează după cum bate vântul sau după cum le servește interesul unora sau altora”.
Dar Oana Bulai nu a săsit cu același argument corect atunci când PNL și PSD (adică și colegii ei și ea însăși) au comasat alegerile și au și recunoscut că au făcut acest lucru pentru a pune o piedică AUR. Deci, „pentru interesul unora” au fost mutate alegerile locale din septembrie în iunie și fosta favorită a lui Arsene (el a propus-o și susținut-o și la Cabinetul Dăncilă dar și pentru un mandat de deputat) nu zis nici pâs în cazul respectivului abuz.
Probabil că, între cele două momente (comasarea dubioasă a alegerilor și răzgândirea lui Ciucă), Oana Bulai o fi avut un moment brusc de i-luminare și de retrezirea a conștiinței.
Că ar fi răutăcioși cei care s-ar gândi că aceasta se agită brusc doar de teama de a nu pierde o poziție eligibilă pe lista PSD Neamț pentru alegerile generale din toamnă…
D.V.