Claudiu Săftoiu: Discursul fricii și al urii – soluția lui Dragnea, pentru controlul PSD

În ciuda rezultatului pozitiv obținut la sfârșitul CEx-ului PSD, problemele lui Liviu Dragnea, ca lider politic și persoană fizică inculpată penal, sunt mai mari decât înainte de ”puciul” eșuat”.

1) Pe de o parte, din cele 65 de persoane cu drept de vot, din cadrul forului de conducere, 12 nu au votat pentru președintele PSD. 10 voturi au fost contra, în timp ce fostul președinte executiv, Nicolae Bădălău, a absentat, iar Gabriel Petrea, liderul de la tineretul pesedist, s-a abținut. O treime din CEx s-a opus președintelui de partid. Această opoziție internă, configurată clar, reprezintă – în sine -, o premieră absolută la PSD, partidul unanimităților pe toată linia.

Breșa anti-Dragnea, în PSD, a fost deschisă și nu se va mai închide niciodată.

2) Pe de altă parte, amenințarea deschisă, disperată la adresa președintei ICCJ, Cristina Tarcea, cu privire la componența completului de cinci judecători care vor da o sentință în dosarul ”Bombonica”, constituie un nou atac al lui Dragnea, la independența justiției. După ce și-a pus în cap tagma procurorilor, Dragnea îi înrăiește și pe judecătorii români, acuzându-i continuu de servilism și subiectivism în soluționarea cauzelor.

La PSD, discursul fricii funcționează mai bine decât orice promisiune de viitor

Obosit, târziu în noapte, șeful PSD-ului a dezvăluit presei cum și-a pus, din nou, partidul la picioare: prin discursul fricii și al urii. El i-a întrebat pe liderii social-democrați dacă vor să-și piardă primul ministru, riscând prin aceasta să piardă guvernarea, cu toate beneficiile ei enorme. De asemenea, Dragnea i-a întrebat dacă vor să fie conduși de justiția română, cea reprezentată de ”neamțul” Iohannis și de completele de judecată românești, care ”fac abuzuri după abuzuri” -. I-a mai întrebat dacă vor să fie conduși de SRI, sau de DNA. Îngroziți de așa perspective, știindu-se vulnerabili, la rândul lor, după zeci de ani de manevrare a banului public, cei 53 de membri ”loiali” a lui Dragnea l-au votat cu toate mâinile, ca să îi scape el de așa sperieturi strașnice.

PSD i-a cerut lui Dragnea controlul total, peste o societate românească închisă

În marea lor majoritate, liderii PSD au ieșit din CEx și mai convinși de urgența masacrării legilor Justiției, în varianta PSD-ALDE. Sunt și mai hotărâți să susțină modificarea legilor securității naționale, pentru reducerea capacităților instituțiilor de apărare și securitate, de a-și duce la îndeplinire misiunile pentru țară. Sunt convinși că România se află sub asediul românilor din străinătate, iar cei din țară, care li s-au alăturat, trebuie intimidați, bruscați, gazați, îngenuncheați.

Destructurarea legislativă revanșardă este promisiunea supremă făcută pesediștilor de Liviu Dragnea – cel cu pronunțări penale ale căror sentințe definitive îl așteaptă la ușă.

Învăluiți într-un halou de spaime naționale, temeri xenofobe și teribile frici penale, hrăniți cu ură și frustrare, liderii PSD vorbesc la unison cu președintele lor penal.

Șefii social-democrați privesc România în oglinda lor strâmbă, de partid: românii buni, ca ei, trebuie să se teamă de românii răi din diaspora; cetățenii trebuie să se opună justiției, în ansamblul ei, dacă vor să nu fie închiși pe nedrept, cum sunt închiși pesediștii putred de bogați care îi conduc; țara trebuie să închidă ușa Europei cotropitoare, care vrea să îi distrugă identitatea; guvernul trebuie să se opună companiilor străine, care fură ca în codrul verde.

Un regim multilat, angajat deschis împotriva statului de drept și valorilor europene, occidentale, este singura perspectivă promisă și angajată de acoliții lui Liviu Dragnea.

Nimic despre România, la reglarea de conturi din PSD

La CEx-ul de vineri, 21 septembrie, la PSD nu s-a vorbit defel despre dezechilibrele economice din ce în ce mai mari pe care le suportă economia națională. Nici despre creșterea galopantă a prețurilor. Nici despre inflația violentă. Nici despre împrumuturile pe datorie, din ce în ce mai frecvente, ale guvernului PSD-ALDE. Nici despre redistribuirile bugetare nesustenabile, prin rectificări crunt politizate. Nici despre împingerea în viteză pe spirala care va surpaîncălzi economia și va goli buzunarele românilor.

La CEx-ul PSD, s-a vorbit doar despre cum un partid trebuie să pună bocancul pe grumazul țării, și cum să-și apere membrii de pușcărie.

În concluzie, nimic despre România. Doar despre PSD și despre confiscarea țării. Doar despre frica de pușcărie a pesediștilor penali.

Ei ne pregătesc ceva. Noi suntem pregătiți?

Editorial publicat în Libertatea
de Claudiu SĂFTOIU
(preluat cu acceptul autorului)

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns