City-managerul Triboi, executat de PSD1 + PSD2! Buldo-politica în administrație…

Administrația locală de la Roznov – cu primar PNL și cu majoritate ostilă PSD plus remorca PSD (a se citi Pro România) – a ajuns la nivelul „jos administratorul public”.

Asta au votat la ședința de la finele lunii iunie majoritarii care au prins momentul oportun al unui proiect de HCL care viza organigrama Primăriei.
Că ăsta e chichirezul din Codul Administrativ, consilierii pot modifica organigrama doar dacă vine primarul cu proiect referitor la acest subiect. Iar un primar e obligat ca de 2-3 ori pe an să vină cu proiect referitor la organigramă pentru că în instituție (sau în alte entități subordonate) mai ai salariați care trebuie promovați de o treaptă la alta etc.

Și dacă trecem de la funcție la nume, cel executat de PSD și remorca Pro România este George Triboi (ex manager Publiserv Piatra Neamț).

HCL-ul respectiv, în forma amendată și votată de psd-iști nu a fost contrasemnat de secretarul UAT care a și trimis Prefecturii un punct de vedere prin care solicită ca Prefectura să nu îi acorde viza de legalitate. Puțin probabil că prefectul PSD Adrian Niță va da un bobârnac aleșilor locali de la Roznov, din propriul partid, care sunt conduși de deputatul PSD Ciprian Șerban.
Așa că, foarte probabil, primarul Vasile Pavăl dar și George Triboi vor ataca în contencios HCL-ul, dacă acesta va fi avizat de Prefectură.

Strict tehnic, măcelărirea unei organigrame de către o majoritate ostilă primarului nu e o noutate. Nici în România, nici în Neamț. E forma îmbrăcată juridic prin care opozanții unui primar uită că au promis că în CL vor face doar administrație și abordează dezbaterea prin prisma ideii „ba pe-a mă-tii”.

Evident că PSD-iștii roznoveni (și ăia subordonați, la nivel județean, lui Arsene, și cei subordonați Mădălinei Ciubotaru – Pro România) pot invoca grija lor deosebită pentru banul public.
Frumos! Înălțător! Dar atunci ar trebui să spună la fel și despre administratorul public de la CJ Neamț (un domn navetist de la Bacău, recent plimbat în excursie de lux prin America, pe bani publici) și despre cei numiți în funcții similare de primarii PSD de prin județ. Sau ar putea extinde grija lor și spre consilierii de prin cabinete de demnitari locali, și la CJ și la Primării.

Dar e clar, la Roznov e vorba doar de fault politic, nu de grija pentru banul public, că nu poate fi bănuită MădălinaCiubotaru de așa ceva…

George Triboi a declarat, în exclusivitate pentru Vestea, că se consideră victima colaterală a unor contre politice și că va contesta în instanță. „Sper ca domnul prefect să nu valideze o astfel de hotărâre, care e și ilegală și imorală. Știu că domnul Niță e propus pe funcție de PSD dar sper totuși ca la Prefectură să nu facă politică. În caz contrar, cu siguranță voi ataca actul administrativ în instanța de Contencios, unde voi cere și anularea dar și suspendarea, până la judecarea pe fond. Iar în caz că voi câștiga, se vor face de râs și cei care au făcut acest demers dar și cei care nu au făcut nimic ca să îndrepte lucrurile.
Din păcate, așa înțeleg să facă unii administrație. Doar cu răzbunări politice. Iar la Roznov, ca să înțeleagă toată lumea care e situația, asistăm la ciudățenia ca partide sau oameni care susțineau un proiect acum câțiva ani, să voteze acum împotrivă, pentru că s-a schimbat primarul. Cum să mai progreseze țara asta dacă politica e doar pentru răzbunări personale?” – a punctat George Triboi.

D.V.

Nota Bene
PSD Neamț și subsidiara Pro România beneficiază, evident, de dreptul la a-și exprima un punct de vedere.
Cum însă ambele partide au demontat de ceva timp tot ce înseamnă comunicare instituțională (nu conferințe de presă de ani de zile, refuzul lui Arsene și al Mădălinei Ciubotaru de a răspunde la întrebări care vin dinspre presa independentă), nu ne mai pierdem timpul cu întrebări la care (nu) răspund în luni bune de zile. Dacă reprezentanții celor două partide au ceva de comentat pe subiect, o pot face trimițând punctul lor de vedere – la comun sau separat – pe adresa de email a publicației Vestea.

 

One thought on “City-managerul Triboi, executat de PSD1 + PSD2! Buldo-politica în administrație…

  1. Triboi,cred ca e timpul sa nu mai parazitezi institutiile acestui oras/judet si sa te angajezi la o firma privata,ce zici?

    E plin de firme care angajeaza…de ce fugi de munca la privat Triboi?

    Ne-am cam saturat de cei ca tine care paraziteaza administratia acestui oras/judet unde nu se face nimic pe salarii colosale,aberante si nejustificate..

Comments are closed.