Chiţoiu: „ANAF – o dezamăgire!” / Asaftei: „Statul a ajuns să fie în contradicţie cu Ţara şi Poporul!”

dsc_5644Instituţii create pentru a lupta cu inamici ai statutului de drept (corupţie, marea evaziune etc) ajung să fie deturnate de la scopul iniţial şi să-l hărţuiască pe cetăţean. O confirmă responsabili de la ALDE Neamţ care chestionaţi asupra unor situaţii concrete au fost de acord că unele situaţii din relaţia stat – cetăţean frizează chiar absurdul.

dsc_5637

Referindu-se la imaginea actuală a ANAF (care pare că-i ocoleşte în controalele sale pe patronii multinaţionalelor sau ai firmelor puternice dar descinde cu coloane de maşini prin pieţe), fostul Ministru al Finanţelor, Daniel Chiţoiu a confirmat că percepţia publică este una corectă: „Eu eram ministru când constatând că Garda Financiară s-a îndepărtat de la scopul iniţial, de luptă cu marea evaziune, am propus reorganizarea din temelii. Astfel a apărut conceptul de ANAF, de inspecţie ANAF. Sp lupte cu marea evaziune, să vadă cum profitul este exportat înainte de impozitare. Lucrurile au mers o perioadă cum trebuie, apoi au luat-o razna. Da, ca unul care am <<năşit>> această instituţie, sunt dezamăgit, profund dezamăgit. Nu cred că le spune cineva de mai sus să-i terorizeze în acest hal pe micii investitori, cred că acesta ste rezultatul actului de management intern”.

Chiţoiu a punctat şi actuala aberaţie care vizează taxa de mediu pentru maşini: instanţele declară nelegale, pe bandă rulantă, taxele încasate şi obligă statutul la restituire şi, în continuare, taxa este încasată de la alţi şi alţi contribuabili care, la rândul lor, se adrează instanţelor, vor câştiga procesele.

dsc_5641

Concluzia a tras-o Ion Asaftei, co-preşedintele ALDE Neamţ: „Asistăm la o veritabilă dihotomie, între STAT pe de o parte şi conceptul de Ţară şi cel de Popor pe de altă parte. Ajungi să spui, pe drept cuvânt, că-ţi iubeşti Ţara şi Poporul dar nu poţi nu că iubi dar măcar agrea un asemenea STAT. Ajungi să constaţi că Statul este într.un veşnic război cu Cetăţeanul, ceea ce nu este în regulă. Da, statul trebuie să fie garantul respectării unui set de reguli dar dacă ajunge doar să-l hărţuiască pe Cetăţean prin decizii deja dovedite ca nelegale înseamnă că avem o problemă şi trebuie să schimbăm multe în funcţionarea unui astfel de Stat”.

Chiţoiu şi Asatfei sunt numerele 1 şi 2 de pe lista ALDE Neamţ pentru Camera Deputaţilor.

D.VINCA

cop-pnl-alde

Comentarii Facebook

One thought on “Chiţoiu: „ANAF – o dezamăgire!” / Asaftei: „Statul a ajuns să fie în contradicţie cu Ţara şi Poporul!”

  1. Cata profunzime ! Cata preocupare pentru bobor ! Romani si mai ales nemteni de pretutindeni, intoarceti-va acasa!

Lasă un răspuns