Chitic: „PSD a dat foc la Piața Centrală, pentru a spăla bani publici!”


Declarație surprinzătoare a primarului Dragoș Chitic cu puțin timp, într-o conferință de presă. Plecând de la afirmațiile făcute ieri de membrii PSD Neamț pe marginea subiectului legat de Piața Centrală, Dragoș Chitic a precizat că de fapt social democrații ar fi dat foc Pieței Centrale, pentru a acoperi o spălare de bani. „În momentul în care a ars piața, pe 19 iulie 2014, eu nu eram primar al orașului. Din declarațiile făcute în conferința de presă de ieri, rezultă că PSD-ul a dat foc intenționat la piață, pentru a spăla bani publici”, a spus Chitic.
În acest context, primarul de Piatra Neamț a punctat și faptul că, la momentul în care a izbucnit incendiul ce a distrus din temelii Piața Centrală, din consiliul de administrație al societății Urban făceau parte trei membri ai Partidului Social Democrat.
Din câte știu, ancheta deschisă la Piața Centrală a evidențiat faptul că flăcările au pornit de la un scurtcircuit. Dacă cineva afirmă că incendiul a pornit din alte cauze, solicit public să vină și cu dovezi în acest sens. În caz contrar, solicit instituțiilor abilitate să facă din nou o verificare și să ne spună și nouă ce s-a întâmplat de fapt”, a mai spus Chitic.
Referindu-se tot la Piața Centrală, primarul a punctat că nu spune nu unei eventuale schimbări a administratorului acestui obiectiv, dar numai după ce Piața va fi deschisă. În sprijinul afirmațiilor sale, edilul a apreciat că  prioritară este darea în folosință a spațiilor din incinta pieței, deoarece condițiile pe care le au acum comercianții sunt departe de a fi moderne. „Nu m-am opus niciodată schimbării administratorului. Mai întâi să dăm obiectivul în folosință către Urban, de unde a plecat, iar după aceea vom putea discuta și de organizarea unei licitații pentru desemnarea unui nou administrator”, a mai spus primarul orașului Piatra Neamț.

Alex SÎRBU

Comentarii Facebook

5 thoughts on “Chitic: „PSD a dat foc la Piața Centrală, pentru a spăla bani publici!”

  1. domnu chitic e bolnav dupa piata centrala.ce interese il mana sa-si piarda cumpatul.daca la aceasta data o socoteste vinovata pe simionica si alti doi psd-ist. in timp ce primar era infractorul stefan iar el consilier iar acum primar.de ce musai urban aflat in insolventa trebuie sa primeasca piata inapoi.faptul ca piata a ars sub tutela urbanului nu stiu ce mai cauta urbanul in aceasta ecuatie.asa de mult ma deranjeaza faptul ca tocmai chitic(limba de pantof a lui stefan”citat ctp” )dovedeste ca acest om nu mai gandeste.eu retin ca puscariasul stefan,fost primar s-a angajat ca pina la data de 01.12.2014 piata va fi gata.alta gargara notorie.despre faptul ca stfan ne-a tratat ca pe niste fraieri chitic nu zice numic.a facut si el niste comandamente moca si acum vrea piata.nu domnule chitic piata este a cetatenilor si nu a dumnitale.cine te crezi sa pui iar laba pe piata?lasa-ne cu urbanul si matii dumnitale.avem nevoie de un administrator integru,pentru cetateni si nu la dispozitia mafiei lui stefan pe care o slujesti.

  2. Ia hai să vedem cum stau lucrurile: dacă nu mă înșel, actualul domn primar a fost viceprimar cu un procent de 75 la sută din puterea primarului. Bun. Spune că întâi dam în folosință piața către Urban și după aia o concesionam. Haideți domnule Chitic, cât de fraieri ne socotiți? întâi sifonăm niște bani și pe urmă aruncăm pisica moartă unui fraier. Vreau să vă întreb, de ce acum vreo 4-5 luni în urmă nu ați declanșat o procedură de atribuire pe SEAP? Nu aveați habar că piața vă fi terminată? Vreți să spuneți că nu știați cum va arăta cu toate că există un proiect de execuție? Stați foarte prost la capitolul administrație locala și sunteți prizonierul meschinătătilor politice! De ce nu demisionați?

  3. Depun eu probe din care rezulta ca primarul chitic gireaza sub semnatura o mare ilegalitate administratorului pietei centrale, renumitul Matu1 Hai dle despre ce vorbim, va are Matu la degetul mic al piciorului si voi spuneti ca nu stiti! Cu asa primar, asa administrator de piata!

Lasă un răspuns