Chitic anunță înghețarea salariilor angajaților Primăriei

Consilierii locali din Piatra Neamţ vor vota mâine o Hotărâre de Consiliu Local prin care salariile angajaţilor din Primărie dar şi de la instuţiile subordonate rămân blocate în 2019 la nivelul celor stabilite în 2018. Propunerea de plafonare a fost făcută chiar de primarul Dragoş Chitic, salariaţii nu sunt de acord dar suveran va fi votul din Consiliul Local unde este de aşteptat că Majoritatea (PNL-PMP) va merge pe mâna primarului.

„Eu am propus ca să nu majorăm salariile la Primăria Piatra Neamţ, este o primărie cu multe probleme financiare, care aşteaptă să fie achitate creditele contractate. Oamenii aşteaptă să fie rezolvate problemele comunităţii nu să majorăm noi salariile. Impactul financiar asupra bugetului ar fi fost, în condiţiile unei majorări,  200 mii lei lunar. Înmulţiţi această sumă cu 12, a explicat primarul Dragoş Chitic la solicitarea Vestea.

Primarul a precizat că a  discutat despre acest subiect şi în întâlnirile consultative cu diferiţi reprezentanţi dar şi întîlnirile de la Asociaţia Municipiilor. „Vreau să vă spun că foarte puţine primării din ţară îşi permit să majoreze salariile cu 9,4 la sută. Sunt şi situaţii în care legea ne-a obligat să majorăm salariile în principal în Direcţia de Asistenţă Socială, pentru unele categorii de personal de acolo”.

La întâlnirile dintre reprezentanții salariaților și Executiv (reprezentat de city-managerul Bogdan Pușcașu), votul angajaților din Primărie și Poliția Locală a fost împotriva înghețării salariiilor, cei de la Direcția de Asistență Socială votând pentru dar cu amendamentul unor măriri de lefuri în scurt timp.

Date fiind efectele creșterii salariului minim care ar fi condus automat la mărirea tuturor lefurilor, pentru a rămâne la actualele lefuri s–a apelat la un tertip, prin mișcorarea coeficienților la fiecare salariat în parte. Coeficienți mai mici aplicați unei sume mai mari ca bază de calcul și rezultatul este plafonarea lefurilor.

Comentarii Facebook

One thought on “Chitic anunță înghețarea salariilor angajaților Primăriei

  1. Se apropie 2020 și d-l primar și-a dat seama ca nu a realizat nimic din promisiunile electorale? E prea târziu sa mai dreagă busuiocul , va rămâne cel mai slab primar din istorie, care a ajuns sa inaugureze o toaleta de școala in goana sa de a-și face imagine din orice!

Lasă un răspuns