Chiriașii Mall-ului de la Piață, nemulțumiți că sunt plimbați între Primărie și Locativserv


Chiriașii din mall-ul situat lângă Piața Centrală din Piatra Neamț, în special cei de la parter, sunt nemulțumiți de o serie de deficiențe apărute în clădire, dar mai ales din cauza faptului că nu înțeleg de ce tot trebuie să se se plimbe între Primărie – proprietarul mall-ului și Locativserv – prestatorul de servicii (responsabil de unele mici lucrări din interiorul clădirii). Și asta pentru că, potrivit lui Daniel Gherghel – unul dintre cei în cauză, prezent astăzi la ședința CL-ului pietrean – în clădirea respectivă există o serie de probleme, care pleacă de la ușile de acces și ajung până la geamurile sparte.
Am vrea să știm și noi, din banii pe care îi plătim pentru chirie și utilități, cât anume ajunge la Primărie și cât ajunge în altă parte? De ce nu se iau niște măsuri? Noi înghețăm de frig acolo, la parter cel puțin. Ușile sunt așa cum sunt, aproape cad, geamurile sunt sparte, dar nimeni nu ia nicio măsură. Când mergem la domnul director de la Locativserv, dumnealui spune că trebuie să primească bani de la primărie, iar când am fost la domnul primar în audiență, acesta ne-a spus că domnul director trebuie să se ocupe de aceste lucruri”, spune Gherghel. Nemulțumirea chiriașilor merge mai departe, în sensul că timp de câteva luni nu au văzut nicio factură la utilități. „În ultimii ani nu ni s-a mai întâmplat așa ceva. Facturile n-au venit din septembrie, iar în ianuarie când au venit, erau cu tot cu penalizări. Pe factură scrie că noi plătim gardianul, scările rulante, liftul, căldura, absolut tot. Am înțeles că banii de pe chirie vin în primărie. De la domnul primar am înțeles că banii se întorc la Locativserv, la domnul director, și el trebuie să rezolve ce este acolo. Acum, noi nu mai știm ce se întâmplă, mergem dintr-o parte în alta de jumătate de an”, continuă comerciantul. Faptul că prețul chiriilor a fost majorat este o altă nemulțumire pe care comercianții din incinta mall-ului au ridicat-o în plenul Consiliului local.
Plătim aproape 200 de milioane de lei unei firme ca să administreze o clădire, și iată că o administrează prost, pentru că voi, chiriașii, sunteți nemulțumiți”, a venit replica primarului Chitic, care pe parcursul întregii discuții a încercat să îndrepte lucrurile într-o singură direcție: cea a lui Jănel Iosub. Primarul a dat de înțeles că ar putea ajunge chiar să rezilieze contractul încheiat cu Locativserv pentru administrarea mall-ului. „Ceea ce pot să fac este să citesc cu foarte mare atenție acest contract și să ajung până la rezilierea lui, dacă nu sunt respectate prevederile. Ați spus chiar la începutul intervenției că aceste lucruri nu se întâmplau în urmă cu câteva luni, pe vremea când la conducerea societății era un alt director”, a conchis Chitic.
În timp ce primarul aruncă vina pe actualul director al Locativserv, Jănel Iosub, răspunsul acestuia din urmă îl contrazice pe Chitic. Într-o adresă înaintată astăzi Consiliului local, directorul Locativserv vine cu varianta societății, punctual, pe fiecare dintre problemele semnalate de chiriași. Practic, Iosub vorbește, pe de o parte, de faptul că valoarea chiriei a fost modificată printr-o anexă a unei hotărâri din CL și că aceeași hotărâre decide ca facturile de chirie și întreținere să nu mai fie emise de Locativserv.
Noi doar calculăm cuantumul întreținerii și repartizăm fluturașii pentru întreținere. De asemenea, încheirea, modificarea și rezilierea contractelor se va realiza de către proprietarul, Municipiul Piatra Neamț, noi având obligația de a primi cererea și de a o transmite spre soluționare proprietarului”, se arată în respectivul document.
Cât privește repartizarea cu întârziere a cheltuielilor de întreținere, în aceeași adresă directorul Locativserv spunne că vina aparține primăriei, care a trimis târziu facturile la utilități „arătăm că aceste cheltuieli repartizate de Locativserv au ajuns în luna februarie la chiriași pentru lunile octombrie, noiembrie și decembrie, întrucât facturile de utilități au fost primite de la proprietar la începutul lunii februarie”. La fel, Jănel Iosub spune că situația cheltuielilor mari de întreținere au fost aduse la cunoștința proprietarului clădirii, la fel ca și investițiile privind reparațiile ce sunt necesare în clădire, însă fără nicio finalizare.
Pentru lămurirea situației, o posibilă variantă a fost înaintată de consilierul local PMP Cristian Sauciuc, acesta propunând formarea unei comisii la nivelul CL care să meargă la mall și să vadă cum se prezintă situația, pentru a putea veni cu soluții.

Alex SÎRBU

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns