Chifu îl acuză pe Arsene de „făcătură” la „Întîlnirea cu Diaspora”

Nemţeanul care este consilier local în Verbania şi membru al PNL Diaspora îl acuză pe preşedintele CJ Neamţ că întâlnirea celui din urmă cu nemţenii din Diaspora a fost ceva de domeniul „scenariul şi regia”. Mai concret, Adrian Chifu susţine că majoritatea celor 200 de oameni prezenţi astăzi în Sala mare de şedinţe de la CJ nu ar fi fost români din Diaspora (aflaţi acasă în concediu – adică grupul ţintă căruia îi era dedicată întâlnirea) ci nemţeni de prin diverse localităţi, aduşi cu arcanul de către primari, care nu ar avea legătură cu calitatea de membri ai Diasporei şi care ar fi fost mobilizaţi doar ca întâlnirea să nu fie un fiasco. Adică pentru ca Arsene să nu vorbească în faţa unei săli aproape goale.

<<Astăzi la ‪PiatraNeamț a fost organizată o întâlnire cu românii din‪ Diaspora. Scopul acestei întâlniri este de fapt o campanie de informare pentru atragerea de fonduri europene pentru românii din străinătate. Nu m-a surprins faptul că nu am fost invitat , m-a surprins faptul că majoritatea persoanelor prezente în sală erau aduse de primarii din județ. Nici vorbă de românii din străinătate. Diaspora a devenit „o pâine de mâncat” în preajma alegerilor. Dar nimeni nu s-a interesat până acum de noi , obligați să părăsim țară>>, a scris Chifu pe contul său de facebook.

Ulterior, nemţeanul care este ales local în Italia a completat: „Salut orice inițiativă dar nu pot accepta dezinformarea: să aduci oameni din județ și să spui ca sunt din Diaspora…”.

Din păcate, nu avem un punct de vedere al CJ pe acest subiect, chiar dacă postarea lui Chifu a fost făcută cu peste 3 ore în urmă. Oricum Nicoleta Husaru – nu ştim dacă din proprie iniţiativă sau la ordinul şefului ei – continuă să confunde sintagma de „responsabil mass media” cu cea de „ciocoi sau argat pe moşie privată” şi, în continuare, cu un zel demn de o cauză mai bună, nu remite şi către Vestea informările sau punctele de vedere ale instituţiei pe care le trimite presei nemţene. Din comunicatul remis de Husaru pe acest subiect (şi ajuns la Vestea „cu mantă”), reţinem că Ionel Arsene a declarat că: „Ma bucura sa vad ca inițiativa noastră a provocat atâta interes iar numarul celor care ați răspuns invitației de a discuta confirma asta. Imi doresc sa implic toți nemțenii în procesul de luare a deciziilor, fiecare nemtean sa contribuie la dezvoltarea comunelor și orașelor lor natale. Creionam la nivelul Consiliului Judetean politici publice şi proiecte inovative care să vină în sprijinul celor care locuiesc în Diaspora. Specialiștii în atragerea de finanțări de la nivelul CJ-ului sunt la dispoziția celor care doresc sa-si deschida o afacere aici la Neamt și le acorda sprijin și asistenta de specialitate”. (N.R. – diacriticile puse „doi pe faţă, doi pe dos”, aparţin consilierei de imagine a lui Arsene).

Din comunicatul respectiv – pe care îl publicăm, integral, mai jos – nu rezultă însă ce viziune are preşedintele CJ pentru românii din Diaspora care s-ar întoarce acasă dar nu sunt tentaţi să deschidă propria afacere. Sau poate nu au abilităţi de antreprenori cum, la fel, nu toţi nemţenii de acasă ar putea deveni patroni peste noapte…

Mai facem menţiunea că liberalul Iulian Chifu nu şi-a susţinut cu nicio probă concretă acuzaţia că nemţenii aduşi din comune nu ar avea nicio treabă cu diaspora şi publicăm mai jos şi fotografiile şi comunicatul pe care super-mega-hiper profesionista în comunicare de la CJ NU LE-A TRIMIS şi către acest site:

Comunicat de presa 

Ref: presedintele Consiliului Județean Neamt, Ionel Arsene, s-a întâlnit cu peste doua sute de nemțeni plecați la munca în strainatate

În urmă cu o săptămână, președintele CJ Neamt a lansat un apel către nemțenii care locuiesc și muncesc în străinătate sa participe la o întâlnire în care sa fie informați despre planurile de dezvoltare a județului și despre fondurile disponibile pentru ei în a-si deschide o afacere, aici în România. Peste doua sute de nemțeni care muncesc în străinătate și s-au aflat la Neamt astăzi au răspuns invitației autoritatilor. 

” Ma bucura sa vad ca inițiativa noastră a provocat atâta interes iar numarul celor care ați răspuns invitației de a discuta confirma asta. Imi doresc sa implic toți nemțenii în procesul de luare a deciziilor, fiecare nemtean sa contribuie la dezvoltarea comunelor și orașelor lor natale. Creionam la nivelul Consiliului Judetean politici publice şi proiecte inovative care să vină în sprijinul celor care locuiesc în Diaspora. Specialiștii în atragerea de finanțări de la nivelul CJ-ului sunt la dispoziția celor care doresc sa-si deschida o afacere aici la Neamt și le acorda sprijin și asistenta de specialitate. Fac tot ce este legal pentru a crea un mediu propice reveririi nemtenilor acasă, la familiile lor. Sunt sigur ca ce reușesc romanii în străinătate, pot reuși și aici, acasă. Beneficiază de o mentalitate diferita, de o experienta bogata în domeniile în care lucrează „, a declarat la finalul intalnirii Ionel Arsene, președintele CJ Neamt. 

Totodată, după aceasta dezbatere, Consiliul Judetean Neamt va propune simplificări administrative şi legislative care sa le inlesneasca demersurile celor interesați a face afaceri la Neamt. La inițiativa președintelui CJ Neamt, Ionel Arsene, a fost creata adresa de e-mai diasporaneamt@yahoo.com, pentru a înlesni legătură dintre nemtenii din străinătate și Consiliul Judetean Neamt. La aceasta adresa, cei care doresc sa obțină bani europeni, trimit ideea lor de afacere iar experții în fonduri europene de la nivelul Consiliului Judetean le vor oferi consiliere în identificarea axelor de finanțare potrivite și asistenta de care au nevoie în următoarele etape. Alături de președintele Consiliului Județean s-au aflat reprezentanti ai Agenției de Dezvoltare Regionala nord-Est, ai Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale și ai Camerei de Comerț și Industrie Neamt.
(Comunicat nesemnat – ca de obicei – dar trimis de la adresa comunicare@cjneamt.ro) 

D.V.

3 thoughts on “Chifu îl acuză pe Arsene de „făcătură” la „Întîlnirea cu Diaspora”

  1. Nici nu trebuie un efort prea mare ca sa iti dai seama de aranjament. Din pacate pentru organizatori, nu au stiut sa gestioneze foarte bine ce informatii si fotografii sa iasa in spatiul public. Se vad foarte clar primari din judet, precum si grupurile de membri de partid chemati parca sa-i inconjoare si pazeasca pe cei veniti in sala. Precis vor aparea elogii la adresa activitatii presedintelui de CJ de la „profesionistii” in domeniu dar, dincolo de asta, momentul pare incarcat de un penibil greu de cuantificat. In plus, aduce o serie de functionari din diverse institutii sa explice celor care muncesc din greu afara cum pot deveni oameni de afaceri in Romania??!!!! Ce poate fi mai penibil???? Pai daca erau atat de buni acesti functionari si era atat de usor sa devii afacerist, de ce nu au reusit cei ramasi in tara sa devina afaceristi??? Pe cine credeti ca mai mintiti? Nu vedeti ca nu mai exista clasa de mijloc in Romania? Ca anual „mor” mii de mici afaceri??? Si d-voastra vreti sa aduceti romanii din diaspora sa construiasca afaceri??? Apropo, care sunt „politicile publice si proiectele inovative care sa vina in sprijinul celor care locuiesc in Diaspora” creionate la Consiliul Judetean? Incercati sa faceti ceva pentru judetul acesta napastuit de turmele de oportunisti si profitori care s-au perindat de-a lungul timpului la conducere. Daca faceti pentru judet, faceti si pentru nemteni si pentru Diaspora. Lasati faptele sa vorbeasca si nu mai fiti prizonierul unor individe care cauta termeni pomposi (pe care nu-i inteleg) pe google, apoi vi le servesc in diverse comunicari. Va umpleti de ridicol!

  2. E PROSTEALA pe fata.Chiar ne cred prosti????? Se vad in sala primarii de la BARGAOANI,ZANESTI,etc.Ce cautau acolo?????Chiar nu stiau cei din DIASPORA unde sa mearga la intilnirea cu CELEBRUL CIORAPEL?????????GOLANILOR chiar nu mai reusiti sa ne prostiti !!!!!!!!!! Cautati sa faceti ceva mai bun si util pentru judet…………

Comments are closed.