Sprijineam financiar o echipa de fotbal în comuna mea natală (şi personal dar mai ales ca reprezentant al ziarului unde lucram atunci, Realitatea Media). La o etapă intermediară (adică nu se juca duminica ci peste săptămână, joia), la începutul meciului, cele două echipe, faţă în faţă la mijlocul terenului ţin un moment de reculegere. Apoi s-a auzit fluierul scurt al arbitrului şi a început bătălia pentru cele trei puncte.

Eram nou în fenomenul fotbalistic cel mai fain (din Divizia D nu se retrograda, jucau băieţii nu pe prime ci, cel mult, pentru o bere, dar când puneau piciorul la mnge… îl puneau, nu ca domnişoarele de pension care se tăvălesc pe gazon mai ceva decât dacă ar juca teatru…) şi fireşte că am întrebat despre ce e vorba. Murise un fost jucător de fotbal din Neamţ, tot de ligă inferioară. Omul ajunsese la vreo 70-80 de ani şi, cum se spune la ţară, i se terminase fitilul.

Bun, întreb eu la vremea aia, şi de ce au ţinut aceste echipe momentul de reculegere? A antrenat pe vreuna din ele? A avut vreo legătură cu comuna X sau Y? Aaa, nicio treabă. Era doar cunoscut în fenomen pentru cât s-a dăruit la vremea lui. E doar o formă de respect, de la distanţă.
Iar un observator de joc cu ceva tact pedagogic mi-a spus că e convins că jucătorii din teren nici nu auziseră de cel decedat. “Dar, dacă tot au auzit acum, sigur vor vorbi după meci, vor întreba. E minimum de respect pe care i-l datorăm toţi cei care călcăm pe iarba asta cu smocuri pe unde a călcat şi el acum 50 de ani…”, a mai explicat respectivul.

Am privit acel episod ca pe un fel de lecţie nu doar sportivă ci şi civică. Un fel de curs de fair-play şi respect pe uliţă. Pe maidanul din Divizia D.

Aud că, mai nou, la începutul stagiunii teatrale de la TT, clasicul gest al unui scurt moment de reculegere pentru Dan Borcia – nu doar director ci actor care a lucrat zeci de ani pe această scândură – a lipsit din recuzita de bun simţ. Deşi la TT conduc sau lucrează acum oameni care au trudit pe aceeaşi scenă cu regretatul actor sau – de ce nu? – oameni angajaţi sau cărora fostul director le-o mai fi crescut leafa când o fi putut…

Evident că la o instituţie de cultură cu aşa blazon precum TT vorbim de cultură, tradiţie, valoare etc. Se pare că de minimă recunoştinţă sau simbolic respect – mai puţin. Evident că, în divizia D, acolo, pe uliţă, e vorba de “nişte ţărani” iar pe maidan – aşa se spune – e un sport rege practicat de golani.

Şi totuşi, zic Respect pentru cei de pe uliţă şi de pe maidan. Dacă Borcia ar fi jucat fotbal, chiar şi într-o ligă inferioară, acolo, în ploaie, soare sau vânt, poate în faţa unor spectatori care ar fi mestecat seminţe, momentul de respect şi pioşenie nu ar fi fost acoperit de un gong găunos.

Din păcate, voci din teatrul nemţean par obsedate de valori contemporane absolute şi intergalactice. Vorbind de vreo doi ani de acustica violată (chiar, toţi cei care rostogolesc subiectul care e precum discuţia virtuală or fi văzut măcar o măsurătoare, sau toţi sunt experţi?) parcă se observă mai puţin măreaţa realizare a încă unui an fără Festival de Teatru.

Şi dacă tot a dispărut din recuzită simbolicul gest al momentului de reculegere, poate va fi folosit la anunţarea decesului festivalului. Cu tot cu o lumânare în colţul scenei…

D. VINCA