Cel mai mare cartier din Piatra Neamț rămâne o zi și jumătate fără apă! De marți…

Pentru realizarea unor lucrări de reparații programate la magistralele de aducțiune a apei, Compania Județană APA SERV S.A. este pusă în situația neplăcută de a anunța furnizarea apei cu presiune scăzută, existând și posibilitatea opririi temporare a furnizării serviciului de alimentare cu apă potabilă, marți, 30.03.2021, în intervalul orar 04.00-24.00.
Vor fi afectați utilizatorii din:
– Municipiul Piatra Neamt: cartier Darmănești;
– comunele: Gârcina, Girov, Dochia.
Nu vor fi afectati: Spitalul Județean Neamț și utilizatorii din cartierele  Precista , Mărăței, Gara-Veche, 1 Mai, Speranța.
Deși terminarea lucrărilor este estimată pentru orele 24.00, având în vedere timpul necesar pentru încărcarea instalațiilor, datorită situațiilor generate de inerția și reechilibrarea sistemului, procesul de reluare a furnizării apei cu presiune optimă se va realiza în data de 31.03.2021, începând cu orele 13.00.
Ne cerem scuze tuturor utilizatorilor afectați pe care îi asigurăm că echipele APA SERV fac tot posibilul pentru realizarea lucrărilor într-un timp cât mai scurt și pentru reluarea furnizării apei potabile în parametri optimi.

Apaserv

Lasă un răspuns