Ce pun la cale liberalii la Piatra Neamţ?

pnl

Liberalii nemţeni par să fie ca înaintea unui meci important. Abia revenit după o perioadă de concediu, liderul interimar PNL Neamţ, deutatul Mugur Cozmanciuc a făcut un tur de forţă pe la televiziunile nemţene.
Iar mai devreme, Biroul de Presă PNL Neamţ tocmai anunţa pentru duminică o conferinţă de presă. Că participă acelaşi Cozmanciuc şi deputatul Radu Surugiu (preşedinte interimar PNL Piatra Neamţ) pare normal. Că e anunţat şi viceprimarul interimar, liberal Vasile Popescu iar e normal; are partidul vice şi îl scoate în faţă.
Dar e anunţată şi prezenţa consilierilor locali PNL de Piatra Neamţ. “Consilierii municipali ai PNL” e o formulă care, în limba română, înseamnă că TOŢI consilierii locali PNL.
Mai rar se întîmplă ca un partid mărişor să vină într-o conferinţă de presă dintr-o localitate. Probabil că vor anunţa ceva, vreun proiect, vreo realizare (prezentă sau viitoare). Dar cert e un semnal pe Piatra Neamţ pe care PNL-ul vrea să-l dea.
Vedem duminică despre ce e vorba…

Daniel VINCA

 

 

 

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns