„Ce, o fu*ut-o Dumnezeu pe țigancă?” Ofensă frontală la simbolul suprem al Creștinătății, pe scena T.T.

Pentru a demonta un clișeu („asistații sociali care sunt leneși”), Gianina Cărbunariu a utilizat în piesa „Frontal” (pusă în scenă acum un an de regizoare la Teatrul Tineretului unde e director) alte clișee și clasica de acum violență de limbaj dusă, de astă dată și dincolo de limita ofensei la adresa simbolului suprem al Creștinătății.

Dumnezeu este coborât în piesa în care Cărbunariu e responsabilă pentru text și regie din aura sfântă și dus în existența unei femei analizate că face sex într-una, neprotejat, și așa a născut 11 copii.


Ca de obicei, vor urma acuzele „avocatelor-criticărese” că replica opripilantă este scoasă din context. Explicăm și contextul, publicăm și pagina întreagă și, la finalul articolului chiar 30 de pagini cu textul piesei:

Este vorba despre piesa FRONTAL, definită de TT drept <<o adaptare foarte liberă după „Povestea unui om leneș“ de Ion Creangă, un spectacol de Gianina Cărbunariu>>. De fapt, pretinsa adaptare desființează povestea lui Creangă (în care erau puse în oglindă principii premum muncă, implicare versus lene și „muieți-s posmagii”), pledând pentru o abordare socialistă care amintește de ideologia comunistă din epoca demonizării chiaburilor și a colectivizării forțate.

Ca în mai toate piesele din ultimii ani de la TT, dezbaterea despre clișeul „sărac=leneș” în opoziție cu „generozitate, înțelegere” etc este dusă în zona dialogului pretins „realist” care este saturat de limbaj obscen, de trivialități, amintind de prestațiile la fel de „realiste” ale artiștilor de stand-up comedy brand-uiți tocmai prin densitatea unor replici bazate pe verbul „a băga” sau prin celebra rimă la UE…

Mai jos, publicăm câteva prime puncte de vedere ale TT și ale realizatoarei piesei, apărute deja în mediul public.

1. <<Stagiunea 2019 – 2020 debutează la Teatrul Tineretului Piatra Neamț cu avanpremiera FRONTAL, o adaptare foarte liberă după „Povestea unui om leneș“ de Ion Creangă, un spectacol de Gianina Cărbunariu.
Spectacolul își propune să reviziteze „Povestea unui om leneș“ (1878) de Ion Creangă, având în același timp ca surse de inspirație interviuri făcute de întreaga echipă artistică, studii de sociologie și antropologie, comentarii din mediul online pe tema inechității sociale. Ficțiunea încearcă să surprindă mecanismele contemporane de criminalizare a sărăciei, rolul mass media în construirea unor stereotipuri ce asociază „sărăcia“ cu „lenea“, precum și consecințele sociale ale unor astfel de narațiuni>>. – prezentarea spectacolului, oficial, pe siteul TT.

2.Gianina Cărbunariu: „Creangă mi se pare un autor foarte subversiv”
„El a scris o poveste la finalul căreia e omorât un om. Nu e o poveste luminoasă. Când eram copil, mi-amintesc că m-a lăsat fără aer. Este o poveste de o pagină din care am folosit tot (…)
Față de momentul copilăriei, când am recitit acum textul, m-a surprins partea din mijloc, întâlnirea cucoanei cu leneșul. Cucoana din trăsură nu face nimic, se plimbă pe domeniu. Leneșul nu face nimic, dar sătenii nu chestionează lenea cucoanei, ci lenea săracului. Asta mi se pare întrebarea esențială din spectacol. De ce pentru un om sărac munca e un privilegiu, îl înnobilează, iar pentru un om bogat lenea este ocupația de bază? De ce judecăm așa? Creangă mi se pare un autor foarte subversiv. Unele scene din Amintiri din copilărie sunt de o cruzime înfiorătoare. E adevărat că el are un ton șugubăț. Fiecare frază din Povestea unui om leneș este absolut incredibilă. Iar finalul nu mi se pare moralist, ci de-a dreptul subversiv: Așa au scăpat sătenii aceia de leneș și leneșul de dânșii. Și Lovinescu vorbește despre leneșul reflexiv al lui Creangă, nu sunt prima care și-a pus întrebări apropo de morala acestei povești. Mi s-a părut că trebuie să fac spectacolul la Piatra Neamț, orașul din care sunt. Creangă a scris tot în zona noastră. Evident, e un scenariu în care textul este rescris, cu scene care funcționează ca la Brecht, cu niște capitole pe care uneori le și contrazic. Încheierea cu și-am încălecat pe-o șa și v-am spus povestea așa prefațează o întreagă scenă (…)
Presa a fost foarte importantă în impulsul de a face spectacolul. Am urmărit emisiuni TV, inclusiv canale gen Digi TV, PRO TV, care au ani de programe în spate și de la care nu te-ai fi așteptat să blameze asistații. Sunt ridicați în slăvi primarii care taie orice ajutor. M-au revoltat manipularea știrilor, blamarea, rasializarea sărăciei, conectarea ei cu viciile. Există un studiu foarte bun semnat de Maria Cernat și de Mihai Vasile care tratează rasializarea sărăciei, mai ales în manipularea făcută de televiziuni. Nu se spune în aceste imagini vedeți niște romi, dar cei mai mulți dintre cei care apar în interviuri sunt romi săraci. Dar sunt și români săraci care iau ajutor social. Am văzut emisiuni în care reportera era dezamăgită că omul din fața ei nu bea bere, din cauza prejudecății că oamenii respectivi își beau ajutorul social. Unii fac și asta, pentru că situația fără ieșire îi duce la alcoolism. În plus, mai e și afacerea cu păcănele. Nimeni nu-și pune întrebarea ce caută păcănelele în toate satele. Înseamnă că cineva câștigă foarte bine din ele. De pierdut, vedem cine pierde – unii sunt copii care joacă de la șapte-opt ani –, dar de ce nu ne punem întrebarea cine câștigă din ele? Se formează o dependență foarte periculoasă. Unii și-au vândut casa din cauza ei. Cred că o abordare într-un limbaj teatral poate să mai nuanțeze. Dincolo de propaganda din presă, am avut bucuria să văd jurnaliști preocupați să ofere un alt tip de informație, care se duc pe teren, investighează, discută cu oamenii, nu doar preiau niște cifre. Am insistat să-i trecem în caietul-program pe acești oameni ale căror articole le-am citit, pentru că ei au fost sursa mea de inspirație. Felul în care au analizat situațiile mi-au clarificat multe. Vestea proastă este că avem o presă catastrofală, vestea bună este că avem și jurnaliști care își fac treaba” – (declarații apărute în revistacultura.ro).

Din cele două citate de mai sus rețin că, pentru Cărbunariu, Creangă este „un autor foarte subversiv” și ea și-a propus din start demolarea poveștii respective și a unui clișeu contemporan. Cu orice preț, după cum au remarcat mulți din cei care au văzut piesa sau cei care veți citi paginile de la finele articolului.
În afară de personajul Cucoana, în piesă apare și Patronul. Sunt două personaje complementare. Cei care au bani, firme, angajează. Și care, în opinia regizoarei, sunt la fel de leneși și, de fapt, ei ar trebui demonizați.
Este o mare similitudine cu propaganda socialistă care i-a pus la stâlpul infamiei pe țăranii avuți, numindu-i „chiaburi”, care au fost desproprietăriți pentru a putea fi create celebrele CAP-uri (cooperative agrigole de producție). Chiaburii care nu au cedat presiunilor făcute la vremea respectivă de activiștii PCR și milițieni (istoricii explică cum erau numiți unii dintre ei), înfundau pușcăria, pentru că „aveau” și pentru că „nu cedau”.

Revenim la replica cu Dumnezeu. Este pusă în gura unui adversar al asistaților social. Este o replică (tot pasajul) de o violență extremă de limbaj care, în primele 2 rânduri, concetrează epitete și injurii de o trivialitate greu de acceptat. Dar este o replică definitorie pentru teatrul militant (neo-marxist) al Gianinei Cărbunariu, pentru că sintetizează stilul artistic al acesteia: fanul unui clișeu care intră în contondență cu clișeele ei trebuie să fie, musai, un personaj needucat, prost, mârlete, adică numai bun de „ucis” în numele libertății ei de exprimare artistică. Iar pentru asta, nimic nu e prea mult, nici măcar amestecarea lui Dumnezeu, la un mod erotic de neadmis de religiile creștine, în procrearea fizică a 11 copii.

Mai jos, câteva zeci de pagini cu textul respectiv, așa cum a și fost transpus în piesa jucată la TT. Pagina 3 este cea cu replica de la începutul acestui articol…

Vom reveni.

Daniel Vinca

N.B. – am solicitat astăzi T.T., prin mail (la adresa de la care am primit un mesaj oficial acum câteva zile) un punct de vedere, mai exact răspunsuri la 2 întrebări legate de această piesă. Încă nu am primit un răspuns…

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns