Ce nu s-a spus despre protestul „pro Smicală şi copiii” de la Piatra Neamţ: UNDE SUNT COLEGII DIN SPITAL AI CAMELIEI?

Mitingul desfăşurat duminică, la Piatra Neamţ, ca susţinere pentru Camelia Smicală şi cei doi copiii furaţi de statul finlandez a fost reflectat generos în presa locală şi centrală (cu excepţia câtorva publicaţii care par a avea aceeaşi orientare fascistoidă ca şi funcţionarii din Finlanda).

Un detaliu nepunctat până acum este lipsa foştilor colegi de serviciu (dar în continuare colegi de breaslă) ai Cameliei Smicală. Din cele circa 100 de persoane (printre care şi preoţi, copii, politicieni sau demnitari locali), cu siguranţă a fost remarcat doctorul Tudor Sălăvăstru de la Spitalul Judeţean Neamţ. Poate or mai fi fost alţi 2-3 salariaţi din spital pe care reporterul Vestea nu i-a identificat ca atare. Dar, în rest?

Camelia Smicală a lucrat ani buni la UPU din Spitalul Judeţean Neamţ. I-au trecut prin mână, probabil, mii de pacienţi cărora fie le-a salvat viaţa, fie le-a alinat durerile. Poate unii din pacienţii de altădată nu realizează că doctoriţa româncă aflat acum la necaz este cea care în urmă cu 15 ani era lângă patul lor de suferinţă…
Dar cu siguranţă, pentru n şi n cazuri aflate la Urgenţă au intervenit chiar unii dintre colegii ei, dintre salariaţii Spitalului. “Ştii, Camelia, bătrâna adusă cu salvarea de la Borca este mătuşa soţului meu. Cum se simte?”, e una din formulele clasice cu care un salariat din spital îi arată unui coleg că un pacient e “şi al lui”. Da, se practică şi, dincolo de nuante şi interpretări, este şi uman, la urma-urmei. Au fost chiar salariaţi din Spital care au ajuns la Urgenţe (sunt şi ei oameni) şi au fost trataţi de Camelia. Sau, ca aparţinători au venit cu un copil, un soţ, un părinte acolo unde se dă lupta dintre viaţă şi moarte…

Unde au fost toţi aceştia duminică? Le-a fost imposibil la toţi (dar chiar la toţi) să-şi rupă o oră din programul de după-amiază?

Ca să nu mai spunem că ¾ din personalul spitalului judeţean e format din femei, din mame sau viitoare mame…
Până la urmă, solidaritatea umană nu se judecă. Există sau nu…

Daniel VINCA

Nota Bene – articol scris la sugestia unui cititor Vestea, participant la mitingul respectiv.

3 thoughts on “Ce nu s-a spus despre protestul „pro Smicală şi copiii” de la Piatra Neamţ: UNDE SUNT COLEGII DIN SPITAL AI CAMELIEI?

  1. D-le Vinca, aveti perfecta dreptate!In sanatate , ca si in alte domenii, solidaridatea functioneaza doar la rele, pe principiul „corb la corb nu-si scoate ochii”!Cand e vorba de a fi alaturi de cineva cand are intr-adevar nevoie, „ciuciu”!

Lasă un răspuns