Ce mizerie! Au devansat Ziua Veteranilor de Război, mutând-o în Săptămâna Mare! Să nu-și strice oficialii și generalii a 2-a zi de Paști!…

Sunt tot mai puțini și, oricum, atât de bătrâni și de bolnavi că mulți dintre ei nu mai ajung să voteze – deci pot fi încă o dată batjocoriți! Asta se întâmplă în acest an când Ziua Veteranilor de război, STABILITĂ PRIN HOTĂRÂRE DE GUVERN, este devansată din ziua de luni, 29 aprilie în ziua de miercuri 24 aprilie.

Deci miercuri, 29 aprilie, și la Piatra Neamț va avea loc la Cimitirul Eroilor (care ar trebui să se numească, mai curând, Cimitirul Rușinii Administrației Locale) o ceremonie militară cu depuneri de coroane și defilare a trupelor. Vor participa, evident, reprezentanți ai instituțiilor din administrația locală (Primărie, CJ), a celor care țin de administrația centrală (Prefectură, instituții descentralizate), delegații de la partide etc.

De data asta nu putem arăta cu degetul pentru această sinistră mizerie (devansarea unei sărbători pentru ca generalii și oficialii să nu-și strice zen-ul în a doua zi de Paști) spre vreo autoritate sau personaj din Neamț pentru că hotărârea absolut controversată a fost luată printr-o „Decizie a Statului Major al Forţelor Terestre”, care a stabilit că „Ziua Veteranilor de Război va fi marcată în acest an pe 24 aprilie”.

De când o decizie a unei entități subordonată unui Minister (M.Ap.N.) poate schimbă prevederile unei Hotărâri de Guvern (HG nr. 1222/10.10.2007, publicată în M.O. nr. 699/17.10.2007), adică ale unui act normativ superior este greu de spus din moment ce chiar Constituția României stabilește ierarhia actelor normative.

Cert este că Statul Major al Forțelor Terestre a împins, prin devansare, o sărbătoare de suflet dedicată puținilor supraviețuitori eroi în Săptămâna Mare parcă pentru a nu deranja petrecerile, chiolhanurile și mini-concediile unor bugetari de lux din Lunea Paștelui.

Exact invers a procedat Biserica Ortodoxă care a preferat să amâne cu câteva zile Sărbătoarea Sfântului Mucenic Gheorghe (Purtătorul de Biruință) tocmai pentru cu simbolistica și conotațiile și religioase dar și laice să nu fie umbrite de tristețețea și umilința specifice Săptămânii Patimilor. BOR a mutat sărbătorirea Sfântului Gheorghe chiar în a doua zi de Paște și astfel sărbătoarea s-ar fi suprapus chiar cu Ziua Veteranilor.

La Statul major al Forțelor Terestre (probabil și cu binecuvântarea armatei de generali din Ministerul Apărării) s-a considerat însă că suprapunerea Zilei Vetreranilor de Război cu Sărbătoarea celei de a 2-a zi de Paște nu e potrivită și astfel s-a ajuns la această palmă nemeritată aplicată veteranilor de război.

Vestea este un site mic de știri, din provincie. Nu știm cât se aude sau nu un semnal de alarmă tras în „pagina” unei publicații din județul Neamț. Într-o țară normală însă, toți cei care printr-o decizie a unei instituții subordonate unui Minister și-au permis să calce în picioare și un act normativ dat de o instituție superioară (Hotărâre de Guvern) dar și respectul pe care îl merită cu adevărat eroii care mai sunt în viață ar fi demiși… ieri!

Este injust, este nedrept, este o mizerie!

Daniel Vinca
foto – arhiva Vestea

background
1. HG 1222/2007
HOTĂRÂRE nr. 1.222 din 10 octombrie 2007privind instituirea „Zilei veteranilor de război”
Emitent: Guvernul României

Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 699 din 17 octombrie 2007

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Articolul 1Se instituie „Ziua veteranilor de război”, care se sărbătoreşte în ziua de 29 aprilie a fiecărui an.
Articolul 2Ministerul Apărării, Ministerul Internelor şi Reformei Administrative şi Asociaţia Naţională a Veteranilor de Război sunt autorizate să organizeze manifestări cu caracter simbolic, prilejuite de acest eveniment.

PRIM-MINISTRU CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemnează: Şeful Cancelariei Primului-Ministru, Marian Marius Dorin
p. Ministrul Apărării, Corneliu Dobriţoiu, secretar de stat
Ministrul internelor şi reformei administrative, Cristian David
Bucureşti, 10 octombrie 2007.Nr. 1.222.

2. Comunicat Prefectura Botoșani

Prin decizia Statului Major al Forţelor Terestre, Ziua Veteranilor de Război va fi marcată în acest an pe 24 aprilie.
În acest sens, Instituţia Prefectului, alături de Asociaţia Naţională a Veteranilor de Război- Filiala Botoşani şi Garnizoana Botoşani invită botoşănenii la o lecţie de istorie oferită cu generozitate de veteranii de război, de elevi ai şcolilor din judeţ dar şi de elevi ai Liceului Militar „Ştefan cel Mare” Câmpulung Moldovenesc.
Detaliile evenimentului au fost definitivate astăzi, în timpul unei şedinţe tehnice la care prefectul Dan Şlincu i-a avut drept invitaţi pe reprezentanţii Garnizoanei Botoşani, structurilor MAI ce vor fi prezente la manifestarea de miercuri, reprezentanţii municipalităţii şi ai Poliţiei Locale, ai Inspectoratului Şcolar Judeţean şi ai Asociaţiei Veteranilor de Război.
Evenimentul va debuta miercuri la ora 11:00, la Monumentul Eroilor din cel de-al Doilea Război Mondial, aflat la intersecţia străzilor Calea Naţională şi Cuza Vodă. După primirea onorului de către prefectul Dan Şlincu şi intonarea Imnului Naţional, va avea loc un serviciu religios urmat de alocuţiuni dedicate Zilei Veteranilor de Război.
Apoi, elevii implicaţi vor aduce un omagiu veteranilor de război, momentul fiind urmat de depunerea de coroane şi jerbe de flori.
Evenimentul se va încheia cu defilarea detaşamentului de onoare, format din militari de la Unităţile Militare 01251 şi 01189, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi şi de la Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă.
Pe toată durata manifestării, circulaţia rutieră va fi restricţionată în zona Monumentului Eroilor Botoşăneni din cel de-al Doilea Război Mondial precum şi pe străzile adiacente.

 

 

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns