De la o vreme, urmărind munca aleşilor Poporului pentru prosperitatea Patriei, iluzia se schimbă în disperare, nădejdea în pesimism şi respectul în greaţă.
Uite, chiar azi, în 2 decembrie 2014, după ce noul preşedinte (ales) al ţării chema la unitate şi înţelegere, în scopul unui ideal naţional, în comisia juridică a Camere, unde se cerea încuviinţarea arestării unui deputat din UDMR, reprezentanţii a două partide au votat cu pixuri de culoare roşie şi verde, „ca să se ştie cine trădează, cum votează membrii unui partid ş.a.m.d.” Model de „conlucrare” în Adunarea Legislativă?! Mi-e scârbă!!!
Eroare politică ? Nu. Oroare! Primitivism de doi bani!
Am avut onoarea să fac parte din Comisia Juridică de Disciplină şi Imunităţi a celei dintâi legislaturi de după Revoluţie, condusă cu tact, independenţă politică şi profesionalism de Petre Ninosu, cel care avea să devină membru al Curţii Constituţionale.
Comisia număra 18, apoi 17 membri, din care un academician (Vasile Gionea) 6 doctori în ştiinţe, un profesor universitar (pietreanul Cazimir Ştefan), 13 jurişti şi doi filologi (Cazimir Ştefan şi Mihai Mancaş). Academicianul Vasile Gionea, care era şi vicepreşedinte al Comisiei pentru redactarea Constituţiei, avea să fie primul preşedinte al Curţii Constituţionale.
Din punct de vedere politic, făceau parte: un ţărănist (Vasile Gionea), patru membri PNL, udemeristul Frunda Gyorgy, un independent, un p.u.n.r.-ist, ceilalţi fiind membri FSN.
De la început, am stabilit de comun acord că în Comisie nu se face politică, principiul suveran fiind „nimeni nu este mai presus de lege!”, introdus de noi, împotriva voinţei multor parlamentari ai vremii, în Constituţie (art. 16. Alin 2).
Constituţia şi toate cele peste 250 de legi organice votate de Parlament atunci au trecut prin daracul Comisiei, cuvânt cu cuvânt, virgulă cu virgulă, juriştii ocupându-se de conţinut, iar noi, cei doi filologi, dând haină românească articolelor de lege.
Atenţie la ce urmează! Nici o lege, nici un articol, nici un cuvânt nu pleca spre plen fără acceptarea prin vot UNANIM, legea CONSENSULUI fiind deplin respectată totdeauna! Dezbaterile, cu argumente, nu cu zbierete, puteau dura oricât de mult, până găseam formula unanim acceptată Nu eram majoritate şi minoritate, nu eram fesenişti sau liberali, nu aram adversari, fiindcă legea este una pentru toţi cetăţenii ţării. Eram camarazi în domeniul legislativ, slujeam Dreptul şi Ţara!
Atmosfera de muncă şi consensul final nu excludea defel diferenţa politică a fiecăruia dintre noi, dar nimănui nu-i trecea prin minte că o lege ar putea fi ţărănistă, liberală sau fesenistă.
În pauze, necesare fiindcă lucram nu zi-lumină ci de la 8 dimineaţa până ne cădeau capetele pe hârtii, după miezul nopţii, Ghiţă Frunda ne spunea bancuri cu ardeleni şi cu maghiari; Aurel Puiu şi Ioan Oltean (liderul PDL de azi), juniorii comisiei, se ocupau cu serviciul de aprovizionare (cafea şi covrigi – ciocolata s-a introdus după noi), fiindcă era departe bufetul primitiv al Parlamentului de atunci; Vasile Gionea, care făcuse puşcărie alături de un unchi al meu, se tot mira ce căutam eu la FSN, în pofida faptului că încercam să trec în comisie, alături de liberali, „restitutio in integrum”, pentru care feseniştii din Comisiei mă compătimeau şi cei din plen voiau să mă ciomăgească. (A se vedea Monitorul Oficial cu intervenţiile mele în materie de restituire!)
Aşa treceau zilele noastre de muncă: Adversari civilizaţi, şcoliţi şi politicoşi în politică şi camarazi în crearea legilor!
Şi când văd în actualul Parlament câtă imbecilitate s-a putut aduna, cât primitivism acultural, ce înfăţişare jalnică de mahala, după principiul „ba tu! ba tu! Ba pe-al…”, mă cutremur şi mi-e jale! Doamne, unde am ajuns?!

Nu pot încheia jelania mea decât citând din capodopera lui Mihai Eminescu, „Scrisoarea III”:

„Spuma asta-nveninată, astă plebe, ăst gunoi
Să ajung-a fi stăpână şi pe ţară şi pe noi?”

Mihai Emilian MANCAŞ