Ce bărbaţi, ce politicieni! Încăierare electorală Arsene – Ţapu cu „neveste” şi „fete tinere”!

13187713_499483326916210_2096632825_n

Senatorul Ţapu şi deputatul Arsene sunt la cuţite; sau cel puţin asta arată ultimele declaraţii ale acestora în care se vorbeşte şi de afaceri pe bani publici dar şi de neveste sau „fete mai tinere”.

Pe lângă informaţiile de notorietate legate de firmele lor – pe care fiecare şi le-au descoperit reciproc, acum, în campanie electorală – nu lipsesc nici referirile la femeile din jurul lor, aluziile străvezii la viaţa privată şi, evident, apelurile la bărbăţie.

Ultimul episod s-a consumat astăzi când Eugen Ţapu i-a dat o replică foarte dură fostului coleg din USL.

Replica a fost aruncată în conferinţa de presă susţinută de Ţapu împreună cu candidatul PNL la Primăria Piatra Neamţ, Dragoş Chitic: „PSD Neamț nu se dezice de practicile de tip baron local. Nici nu mă miră că au în frunte un personaj puțin spus controversat. Un tip care nu are de-a face nici cu logica, nici cu gramatica limbii române, nici cu bunul simț, nici cu respectul față de cetățeni și mai ales cu educația.
Am auzit că liderul PSD a rugat-o pe doamna Vârlan să intre în partid, în primul rând pentru a-i oferi lecții de gramatică elementară, dar gura târgului spune că doamna Vârlan e cam disperată că nu a avut în viața ei un elev mai slab. Cică omul prinde greu și uită repede. Acest domn de la PSD care nu o spun eu o spune presa centrală, că a țepuit firme, a țepuit parteneri de afaceri și care a lăsat în cârca noastră, a fiecărui contribuabil peste 20 de miliarde de lei vechi. Care are în urma sa povara unor locuri de muncă care au dispărut, a unor oameni care au rămas pe drumuri. Are un tupeu ieșit din comun să vină într-o conferință de presă și să pună problemele din postura unui om moral, păi tu când ai dat țepe prietene, cum îi place dumnealui să se exprime. Când tu ți-ai falimentat firme, când tu ai lăsat oamenii pe drumuri ce fel de moralitate mai reprezinți tu. Probabil că s-a gândit acuma să candideze la președenția Consiliului Județean să falimenteze și județul Neamț așa cum și-a falimentat firmele și să își bată joc și de cei 550.00 de nemțeni cum și-a bătut joc de angajații lui.
Eu știam că domnul ăsta are apertențe spre fete mai tinere, dar așa cum știți și dumneavoastră și cum știu și sute de mii de nemțeni. Din presă am aflat toți. Dar văd că în ultima perioadă mai nou îl preocupă nevestele altora. A început cu soția domnului Chitic, acum a trecut la soția mea. Una peste alta acest comportament dovedește un comportament mic. Un om josnic, care își simte sfârșitul politic, un om disperat, un caracter nedemn de un bărbat, și îi transmit prin intermediul dumneavoastră, prietene în ghilimele pentru că nu sunt prieten cu domnia sa, dacă ai ceva de împărțit cu mine cu Cozmanciuc, Chitic, Leoreanu, fii bărbat. Nu te lua de soțiile noastre.Și aici vă precizez că și soția domnului Cozmanciuc primește la 11 și la 12 noaptea telefoane în care îî spun tot felul de porcării domnii de la PSD.
Eu nu sunt prieten cu acest individ și țin să îi spun foarte mult că firma la care a făcut domnia sa referire nu are nicio legătura cu persoana mea. Nu sunt nici măcar acționar. Este într-adevăr acționar majoritar soția mea. Este o firmă înființată în anii 90 mai precis în 98. Este o firmă care a participat la licitații publice, repet publice. Unele le-a pierdut, altele le-a caștigat. Este o firmă serioasă cu o bună reputație pe piață, este o firmă care nu a avut un leu datorie la bugetul statului. Se aude amice, se aude?
Știu că îi este greu liderului PSD să înțeleagă că se poate și altfel decât cu țepe. Iată că se poate, este o firmă care a preluat contracte prin licitații publice și le-a dus la bun sfârșit și nu a dat faliment, și a creeat locuri de muncă și nu trebuie să îi dăm domnului respectiv explicații care firme trebuie să reziste pe piață și care nu.
Vine domnul lider, ăsta, și mă întreabă ce am făcut pentru Piatra-Neamț și pentru județul Neamț și pot să îi răspund că nu am făcut niciodată ca el. Adică, spunea am adus o grămadă de bani în județul Neamț, păi prietene ăsta este auto-denunț Dacă tu nici până acum nu ai aflat că aproape ți se termină mandatul unui parlamentar, care este rolul unui parlamentar.  Rolul unui parlamentar nu este să aducă bani.  Ăla e rolul primarilor, președintilor de Consilii Județene și al guvernului României. Dacă un parlamentar intervine direct se numește trafic de influență și este de resortul altor instituții, dar dacă spune așa de mult că adus atât de mulți bani atunci mă întreb de ce mai promite că rezolvă problemele din Neamț, că nu ar trebui să mai fie. Ori ai adus bani și înseamnă trafic de influență, ori nu ați adus și asta e ipocrizie. Mă întreabă ce am făcut pentru Piatra și pentru județul Neamț. Păi nu m-am erijat nici in primar nici în președinte CJ am făcut legi ceea ce se face în parlamentul României. Legi care să însemne reforma societății și care se răsfrâng asupra întregului județ și a cetățenilor și fac câteva exemple. Am avut modificări la legea educației, codul penal, la codul electoral, la votul prin corespondență, legea dării în plată, legea achizițiilor  publice. Adică l-aș întreba eu pe domnia sa cum a promovat legea registrului electronic al lucrărilor științifice, probabil la recomandarea prietenilor cu care schimba valută la Tîrgu-Neamț și înșela oamenii cinstiți, sau a duduii ăleia tinere, doctoranda pe care am văzut-o cu toții în filmulețe. Așa a promovat”.

Ionel Arsene a avut mai multe săgeţi spre tabăra liberală în conferinţa de presă susţinută duminică, dar cea mai concretă referire a lui la afacerile familiei Ţapu (firma Vlanda având ca acţionar majoritar pe soţia senatorului) a fost în următorul fragment dintr-un comunicat de presă: „Domnului parlamentar Țapu-Nazare, care dă prin Neamț doar când vine vorba de alegeri, țin să îi amintesc un lucru, dacă dumnealui poate a uitat. Acuză PSD-ul că a acordat banii exclusiv pe criterii politice, că nu a ştiut să respecte interesele cetăţenilor și ne acuză tot pe noi în cazul Apaserv. Tupeu mai mare nu am văzut de la o persoană care era strict interesată de cazul Apaserv, ținând cont de contractele pe care firma sa le are cu această companie. În locul domniei sale mi-ar fi jenă să deschid gura atunci când vine vorba de banii primăriilor din Neamț și de banii nemțenilor. Îl somez public pe acest domn senator să aducă la cunoștința opiniei publice câte contracte are firma SC VLANDA COMPANY SRL cu primăriile din Neamț și cu Apaserv, pentru a vedea nemțenii cine sifonează banii publici și cine a avut în mână puterea în Neamț”.

D.V. / declaratii consemnate de G.T.

Comentarii Facebook

22 thoughts on “Ce bărbaţi, ce politicieni! Încăierare electorală Arsene – Ţapu cu „neveste” şi „fete tinere”!

  1. Se pare ca asistam la inca un episod murdar din politica nemteana,eu nu am auzit de acest domn Tapu,dar modul in care raspunde unor acuzatii fondate sau mai putin fondate nu il scuza de penibil. Pacat domnule parlamentar.

  2. AȘA NU DOMNULE TAPU!

    Este inadmisibil ca în politica nemțeană să avem asemenea atacuri la persoană. Un astfel de comportament nu poate fi justificat. Observ că suntem mereu puși în situația de a răspunde atacurilor extreme, și nicidecum nu suntem lansatorii unor asemenea ofensive.
    Iată cum o simplă întrebare legată de o firmă se transformă într-un atac la persoană! Președintele Ionel Arsene nu este cel descris de dumneavoastră, ci este un om integru și cinstit care, deși ar putea să vă răspundă tot cu aspecte legate de viața dumneavoastră personală, nu se coboară la acest nivel.
    Să fie acesta exemplul pe care îl dați tinerilor care ar trebui să se uite la dumneavoastră ca la un model, care ar trebui să învețe de la dumneavoastră?

  3. Domnul TAPU EUGEN are, brusc, o pierdere de memorie si uita urmatoarele aspecte: Locul cinci în topul parlamentarilor care fac afaceri cu statul a fost adjudecat de senatorul PNL Eugen Ţapu Nazare. Deşi firma care a câştigat afacerile nu mai este pe numele său (în perioada 2000-2005 a fost directorul companiei), ca acţionar fiind trecut numele Cătălinei Ţapu Nazare, soţia sa, SC VLANDA COMPANY SRL rămâne o companie de succes, în ce priveşte sumele încasate din afacerile cu statul. Aproximativ 47 de milioane de lei (aproape 11 milioane de euro), atât însumează cele cinci contractele enumerate în declaraţia de interese. Cel mai valoros contract este încheiat cu Compania Judeţeană APA SERV şi depăşeşte 20 de milioane de lei. Și uite și un contract de 44,583,961 lei cu Apa Serv Neamț din 2013, pentru extinderea sistemelor de alimentare cu apă. Adevărul e că liberalii nemțeni se pricep cel mai bine să vorbească despre problemele apei din Neamț. Că doar ei s-au umplut de bani de pe urma Apa Serv.
    Așadar, fiți mai rezervat cu acuzațiile , d-le senator, care ați ajuns în Parlamentul României și cu sprijinul PSD-ului, pe care acum îl împroșcați cu noroi!!

  4. Vorba aia..noi suntem români, aruncăm repede vina pe alţii şi incercăm să apelăm la intimidare, dar cand vine vorba de gramatică, chiar dacă este vorba de un articol în ziar…greşim
    ” Ori ai adus bani și înseamnă trafic de influență, ori nu a-ți adus și asta e ipocrizie.” In acest context ” ati ” se scrie legat !
    si exemple mai sunt : ” ăn viața ei un elev mai slab.” iarăşi denotă ca poate altcineva a fost un elev chiar slab.
    Rusine !

    Admin: ne cerem scuze, dar v-ati dat seama ca e vorba de erori la transcriere insuficient verificate. Indreptam imediat greselile.

  5. Lupul își schimbă părul, dar năravul ba! Așa e și cu domnul fost aparținător al companiei. Uite directorul Vlanda! Nu mai e directorul Vlanda! Directorul Vlanda e soția! Și brusc totul e roz și bine și delimitarea de colaborările acesteia cu statul nu reprezintă nicio problemă!

  6. Am citit cu mare atenție si mi-am dat seama ca nicio propoziție nu ar final si logica. Cu fiecare comunicat de presa pe care il realizați imi dau seama ca nu știți altceva in afara de atacuri, iar asta nu va ajuta foarte mult. Aștept ziua in care pot sa citesc o propoziție cu logica, realizată de dumneavoastră, dragi superiori ai PNL-ului.

  7. Domnul senator Tapu Nazare Eugen,,neavand alte arumente de atac,,concretizate in proiecte de dezvoltare economico-sociale a judetului ,,improsca cu noroi in liderul PSD Neamt , care datorita sprijinului politic al acestui partid a ajuns senator,. Doresc respect pentru persoanele din mediul virtual si nu numai. ..Barbatii sunt mai discreti ,nu-si spala rufele in public.In calitatea sa de senator ,nu trebuia sa vina cu atacuri la viata privata adversarului politic.
    Sunt cateva afirmatii in pledoaria sa ,care nu au acoperire”-interventiile domnului deputat Ionel Arsene ,de atragerea fondurilor pentru judetul Neamt ,s-au facut in plenul Parlamentului Romaniei ,ce au fost dirijate spre ministerele de resort ,analizate si in urma documentaiilor depuse de organele locale administrative si in urma acestor demersuri ,au fost aprobate!Unde este traficul de influienta ,domnule senator Nazare??????
    Ca cetatean al acestui judet .!Cat despre ironia facuta la adresa doamnei Luminita Varlan ,cred ca ar trebui sa va cereti scuze.Repet ,asemene afirmatii nu se fac in spatiul public! Membrii Partidul Social Democrat si simpatizantii , ii vor da votul pe 5 iunie a.c. domnului deputat Ionel Arsene si va fi ales Presedintele Consilului Judetean Neamt!

  8. Din pacate, dl. Tapu nu a inteles regulile unei campanii electorale! Vorbeste de barbatie dar se ascunde dupa neveste… Dl. Arsene sustine cu cifre si fapte tot ceea ce a afirmat… dar nu toti au diplomatia si curajul său de a lupta cu adversarii politici

  9. Ca cetatean al acestui judet ,erata expresie scoasa din text.

  10. Domnii de la PNL, in lipsa de proiecte duc politica la un nivel josnic. Spun acest lucru in sensul in care tocmai dansii, cei care acuza, isi implica sotiile in lupta politica. Dansii au spus ca domnul presedinte Arsene „a început cu soția domnului Chitic, acum a trecut la soția mea”. Stimati domni, oare nu aveti proprietatea cuvintelor? Inainte de a va exprima astfel ar fi trebuit sa vorbiti in prealabil cu sotiile dumneavoastra pentru a nu le pune in situatii neplacute.

  11. Felicitari, domnule Arsene pentru atitudinea demna si integra in fata unui astfel de neom! Nu il lasati sa se eschiveze si nu il lasati sa se mai ascunda! Domnule Tapu, iesiti in fata si spuneti ce ne intereseaza de fapt sa aflam!

  12. Domnule Arsene, cred ca va luptati cu morile de vant. Pentru ca Tapu asta nu cred ca e capabil sa vina in fata electoratului cu teancul de contracte si sa spuna: Uite oameni buni, asta e situatia!

  13. Corectul de Tapu, curat ca lacrima, neavand vreo legatura cu „licitatiile publice”. Ce coincidente ca doar firmele persoanelor apropiate demnitarilor castiga majoritatea acestor licitatii…desigur, poti castiga si tu o licitatie, prestezi munca pe banii tai si cand vine vorba de achitare…pardon, nu tu trebuia sa castigi licitatia initial.

  14. Domnule Senator, va rog sa nu uitati pana in ultima clipa a vietii D – voastra ca Partidul Social Democrat, membrii cinstiti si onesti din colegiile 1, 2 si 3 au muncit pe banii si sudoarea lor sa va scoata senator. Acum, drept recompensa pentru o alta sinecura si luare in seama de catre conducatorii PNL din judet ( sa nu uitam ca sunt transferati cu puteri depline in Neamt si va este frica de moarte sa nu fiti inlaturat ) va luati pe nedrept de cei care v – au facut ” fericit” si puteti sa jonglati, prin diverse forme, cu banii judetului si asa insuficienti.
    Apreciez ca facem pre mult caz cu un asemnea „fost coleg de USL” SI CRED CU TARIE IN VALORILE SOCIAL – DEMOCRATE SI CU DEOSEBIRE IN REPREZENTANTII SAI DIN jUDETUL NEAMT.
    Succes in alegerile locale si incredere in forta partidului nostru D – le IONEL ARSENE!

  15. Uite unde era coloana vertebrala a Neamțului! Ne scuzați domnule Țapu ca vrem si noi sa stim cum stau treburile de fapt! Ne scuzati ca nu vrem sa va lasam sa va folositi de banii statului la nesfarsit! Hotule!

  16. Cred ca domnisoara (sau doamna) se erijeaza in avocatul dlui Arsene. Ca femeie, detest acest gen de „incaierare”, cu mult sub nivelul pe care ar trebui sa-l atinga cei ce vor sa ne conduca destinele administratiei. Nu pot sa nu observ, insa, reactia care pe fond se vrea o amenintare: „desi ar putea sa va raspunda tot cu aspecte legate din viata dumneavoastra personala”! De unde stie onorabila (si cunoscuta in mediile politice…!!!) comentatoare aceste detalii? Uneori, e bine sa pastram decenta neimplicandu-ne. Inchei exprimandu-mi speranta ca macar noi, femeile, putem aduce o urma de decenta in viata publica!

  17. Noi ne asumam! Noi putem fi oameni! Noi mergem mai departe!

  18. Senatorul Tapu, om cu orizont ingust si minte incuiata, n-are nici obrazul si nici dreptul sa se numeasca om de onoare si de constiinta.

  19. Felicitări domnule Arsene că ați ținut piept unui asemenea atac!

  20. IATA,CUM SE FACE POLITICA LA NOI…TOT INTERESELE PERSONALE PRIMEAZA…II DOARE -N COT DE NEVOILE OAMENILOR SI DE CEEA CE AR TREBUI FACUT PENTRU BINELE SI PROGRESUL OAMENILOR!!

Lasă un răspuns