Categoria „Bolnavi de Imagine” / S-a întors NH lângă Arsene. Poziiici!

S-au aliniat astrele cum s-au aliniat şi a dat Dumnezeu şi s-a întors Nicoleta Husaru la Consiliul Judeţean. Nu ştim încă pe ce funcţie şi dacă a pierdut sau câştigat la leafă faţă de jobul pe care aterizase anterior la Bucureşti dar cert este că gradul de satisfacţie personală creşte exponenţial.

Luni de zile, jobul din Capitală nu a presupus doar distanţa faţă de minunatele plaiuri nemţene ci şi abstineţa. Abstinenţa de la poze în care NH să apară aşa cum se consacrase la CJ Neamţ, adică acolo, în miezul problemelor, de-a stânga şi de-a dreapta lui Ionel Arsene, în spatele sau în faţa preşedintelui. Pentru cei care urmăresc fenomenul „bolnavilor de imagine” din Neamţ, nu e o noutate că poziţia preferată a Nicoletei Husaru la poze (multe poze!) este un pic în spatele lui Arsene şi tot un pic lateral. „Omul din spatele lui X” e numit acest procedeu în limbajul celor care chiar se pricep la imagine.

Ei bine, concret, toate pozele care însoţesc acest material au fost publicate acum câteva ore, pe pagina de facebook a lui Ionel Arsene şi sunt anexe la un mesaj legat de întâlnirea pe care acesta a avut-o cu „cu președintele Centrului de Asistență și Servicii a Cetățenilor Români în Italia și totodată membru al Congresului Românilor de Pretutindeni, domnul Leontin Cojocea”.

Albumul are 7 fotografii iar în 6 dintre acestea, ca să vezi coincidenţă, apare şi căpşorul Nicoletei Husaru. Ca şi comparaţie ar fi de reţinut faptul că deputatul Ciprian Şerban apare doar în vreo 3-4 fotografii (din cele 7) deşi era la masa acelor discuţii, deşi e demnitar în Camera Deputaţilor, deşi prezenţa lui în acel cadru avea o logică (posibile proiecte legislative dedicate românilor din Diaspora sau care să permită facilităţi acordate de administraţiile locale). Logica prezenţei Nicoletei Husaru la discuţie este, deocamdată, un mister şi nu poate depăşi argumentul dirijării fotografului de serviciu şi al redactării unui eventual mesaj post eveniment.

Aşa că prezenţa ei în toate aceste poze postate pe pagina lui Arsene nu dovedeşte, în afară de apetenţa pentru „pozici” decât faptul că s-au ]ntâlnit, fericit, nişte coincidente: plasarea ei în cadrul fotografic şi alegerea pozelor numai bune de făcut publice. Cârcotaşii ar putea specula că poate chiar NH se ocupă de pagina de facebook al lui Arsene, deci ar alege cu mânuţa ei ce poze sunt făcute publice pe peretele preşedintelui CJ.

Ar fi interesant dacă ar fi aşa, pentru că nu ar mai fi vorba decât de o probă „clinică” despre cât de cruntă poate fi, uneori, boala asta de imagine a unora care cresc lângă actualii demnitari. Şi mai dau şi sfaturi, probabil…

Oricum, NH nu e singurul consilier din preajma lui Arsene lovit de cruntul virus al etalării de pozici pe facebook cu tot ce se poate din şi de pe lângă jobul de la CJ. Aşa că, în perioada următoare e de urmărit competiţia NH – OABT (Octavian Andrei Bărbuleţ Tărăntuş) pe această direcţie. Ca să nu fie nicio suspiciune de discriminare, Vestea le promite amândorura spaţiu editorial pentru reflectarea acestui zel foto-feibucist.

Mai jos, integral, mesajul lui Arsene, deşi, sincer, nu ştim ce va reţine cetăţeanul mai mult, întâlnirea respectivă sau pozicile cu NH?

<<Am purtat ieri o discuție extrem de utilă și interesantă cu președintele Centrului de Asistență și Servicii a Cetățenilor Români în Italia și totodată membru al Congresului Românilor de Pretutindeni, domnul Leontin Cojocea, despre inițiativa înființării unei Direcții Județene de Cercetare, Strategie și Sprijin pentru Diaspora.

În fond, ne dorim ca prin acest proiect să asigurăm cu adevărat o punte de legătură între autoritățile din țară și românii aflați în afara granițelor. Prin intermediul acestui organism vor fi mult mai bine puse în valoare și fructificate resursele umane, ideile sau chiar contribuțiile financiare, deoarece va presupune implicarea directă a românilor din diaspora.

Din punctul meu de vedere, inițiativa este absolut necesară și sunt convins că va reuși să atragă sprijinul tuturor factorilor de decizie>>.

D.V.

 

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns