Unul din momentele de forţă din festivalul Vacanţe Muzicale la Piatra Neamţ (dacă nu cumva chiar cel mai cel…) va fi Carmina Burana, aria considerată un vârf al muzicii clasice şi un reper al testării măiestriei interpretative atât pentru solişti cât şi pentru orchestră simfonică.
Dezvăluirea este făcută de Carmen Nastasă, fostul director al Centrului pentru Cultură şi Arte Carmen Saeculare, care precizează că ideea a fost pitrocită, practic, de acum un an, când a răspuns afirmativ propunerii făcute de Svetlana Bivol, directoarea Filarmonicii „Serghei Lunchevici” din Chişinău, ca o idee îndrăzneaţă pentru festivalul nemţean care anul acesta ajunge la ediţia cu numărul 50.
Carmen Nastasă a făcut anunţul care îi va bucura pe melomanii nemţeni ieri, din mijlocul unui Festival din Republica Moldova unde aseară urma să fie prezentată – ca o avanpremieră la spectacolul de la Piatra Neamţ – chiar Carmina Burana.
Fosta directoare de la Carmen Saeculare a punctat şi despre alipirea politicienilor de peste Prut de astfel de evenimente şi a dat, de asemenea, o veste importantă pentru cei care cinstesc memoria marelului compozitor Eugen Doga, trecut recent în lumea celor drepţi: „Au fost prezenți și oficiali care s-au lăudat cu implicarea lor, dar au făcut-o cu respect față de public, anunțând în premieră că numele aeroportului va fi schimbat în numele marelui Eugen Doga. Un gest frumos, decent și cuminte. Uneori, avem de învățat de la cei pe care îi privim cu superioritate… poate ar fi bine să reînvățăm omenia de acolo de unde nu a fost alterată. Da, au și ei „uscăciunile” lor, dar parcă încă mai există un dram de respect față de oameni”.
Un anunţ postat pe net acum 9 zile de Centrul pentru cultură confirmă prezenţa în această vară, la Neamţ, a artiştilor basarabeni în cadrul Vacanţelor Muzicale (fătă a da însă detalii despre repertoriu):
<VACANȚE MUZICALE, EDIȚIE JUBILIARĂ
Între 6 și 12 iulie, Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare”, cu finanțarea Consiliului Județean Neamț, va organiza cea de a cincizecea ediție a Festivalului Internațional Vacanțe Muzicale.
În cadrul ediției jubiliare vor participa, pe platoul Curții Domnești (în fiecare seară, începând cu ora 21:00) muzicieni de primă mărime a scenelor lirice din țară și străinătate: soprana pietreană Cellia Caterina Costea, mezzosoprana Aura Twarowska și orchestra Operei Naționale Iași, cu Daniel Jinga la pupitrul dirijoral; dirijorii Mihail Agafița și Ilona Stepan, împreună cu orchestra și corul Filarmonicii „Serghei Lunchevici” Chișinău, avându-i soliști pe Tatiana Costiuc (soprană), Andrei Otean (bariton) și Viktar Navițkii (tenor); violonista Rebekka Hartmann (Germania) și Camerata Regală din București dirijată de Constantin Grigore.
Pe scena Vacanțelor Muzicale 2025 vor urca și o serie de artiști și ansambluri muzicale cu mare priză la public: „Voltaj”; Adrian Nour și „Big Band Radio România”,cu Simona Strungaru la pupitrul dirijoral; Lucian Moraru și „Traffic Strings”; „Musica Viva”, împreună cu doi invitați de peste Atlantic, din Ecuador – mezzosoprana Margarita Laso și percuționistul Pablo Valarezo.
Serile camerale îi vor avea ca invitați, în sala „Calistrat Hogaș” a Consiliului Județean (ora 18:00), pe clarinetistul Valentin Macoviciuc, alături de pianistul Trikoupis Athanasios (Grecia), pe membrii Cvartetului „Fagotissimo” și pe componenții „Trio Academik” din Iași.
Ediția curentă este organizată în parteneriat cu Primăria Municipiului Piatra-Neamț>.
D.V.